Etnograful și muzeograful Varvara Buzilă își sărbătorește ziua de naștere
08:17 | 19.11.2020 Categorie: Cultură
Chișinău, 19 nov. /MOLDPRES/. Etnograful și muzeograful Varvara Buzilă, doctor în filologie, conferențiar universitar, cercetător științific, coordonator la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, își sărbătorește astăzi cea de-a 65-a aniversare, informează MOLDPRES.
S-a născut la 19 noiembrie 1955 în satul Trebujeni, raionul Orhei. A studiat la Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Stat din Chișinău (1975-1980). A susținut doctoratul în filologie, specialitatea folclor, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1998).
Își începe activitatea de muzeograf în 1983, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, unde, în perioada 2006-2019 a fost secretar științific, iar din 2020 – cercetător științific coordonator.
Participă activ la dezvoltarea patrimoniului muzeal prin colectarea obiectelor de cultură populară. Contribuie la apariția seriei noi a Buletinului științific al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. Este redactorul științific al fasciculei Etnografie a Buletinului și al mai multor cărți editate sub egida muzeului. A inițiat și desfășurat mai multe simpozioane și conferințe naționale și internaționale, a organizat expoziții temporare, mese rotunde, fiind și moderatorul acestor manifestații.
Este autoarea cărților: ”Pâinea: aliment şi simbol. Experiența sacrului”, ”Costumul popular din Republica Moldova. Ghid practic”, ”Covoare basarabene din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie şi Istorie Naturală / Bessarabian carpets. National Museum of Ethnography and Natural History” și ”Arta tradițională din R. Moldova”. A publicat peste 50 de lucrări științifice, peste 100 de articole de popularizare a științei. Promovează valorile tradiționale în mass-media, fiind moderator sau participant principal al ciclurilor lunare de emisiuni televizate „Cinel-cinel” (1992-1995), „Intră în istorie dăruind muzeului un obiect” (2004-2008), „O vatră a tuturor satelor” (2006), cu mare priză la public.
A participat la elaborarea Legii Muzeelor (2002), la Elaborarea Legii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și a Legii privind protejarea patrimoniului cultural mobil (2010-2011). În perioada 2009-2019, a fost președinte al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, iar din 2020 - membru al acesteia. Din 2009 până în prezent, este Membru al Comisiei Naționale de Heraldică de pe lângă Președinția Republicii Moldova.
De asemenea, Varvara Buzilă a participat la fundamentarea științifică și elaborarea dosarelor de candidat în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității: ”Colindatul de ceată bărbătească” (2009-2011), înscris împreună cu România în anul 2013, ”Practici culturale asociale Zilei de 1 Martie”, înaintat împreună cu România, Bulgaria și Macedonia, înscris în aceeași listă în anul 2015, ”Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova”, înscris în aceeași listă în anul 2016 și ”Arta cămășii cu altiță – element identitar în România și Republica Moldova”, (cercetare 2016-2020), pentru înscriere în anul 2021.
În 2009, a fost distinsă cu titlul onorific ”Om Emerit” și în 2015 – cu Ordinul ”Gloria Muncii”.