ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

13:26 | 23.11.2020 Categorie: Comunicate

Combaterea violenței împotriva copiilor – pe agenda discuțiilor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a Consiliului Europei

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Secretarul de stat în domeniul educației Natalia Grîu a participat astăzi, 23 noiembrie, la evenimentul de lansare a manualului de instruire a formatorilor „Kiko și mână". Manualul a fost elaborat în cadrul proiectului Consiliului Europei (CoE) „Combaterea violenței împotriva copiilor în Republica Moldova", în scopul implementării prevederile Convenției Lanzarote prin îndrumări practice și resurse pentru educatori și alți profesioniști în educație timpurie, care lucrează cu copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.

Secretarul de stat Natalia Grîu a mulțumit Consiliului Europei pentru suportul acordat sistemului educațional din țara noastră. „Consiliul Europei și implicit echipa de la Chișinău a CoE au fost și rămân pentru Ministerul Educației, Culturii și Cercetării un partener valoros și credibil, care ne-a susținut de-a lungul anilor prin importante proiecte care au vizat promovarea valorilor  precum: democrația  și respectarea drepturilor omului; cetățenia democratică activă; toleranța și deschiderea spre multiculturalitate și multilingvism; predarea istoriei și a limbilor moderne etc.", a declarat oficialul.

William Massolin, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a menționat că manualul are drept scop să ofere practicienilor instrumente pentru prevenirea eficientă, detectarea timpurie și raportarea cazurilor suspecte de violență împotriva copiilor într-un mod prietenos pentru copii. „În colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării ne propunem organizarea în anul viitor a trei instruiri regionale pentru educatorii din instituțiile de educație timpurie, privind implementarea în practică a manualului".

În cadrul evenimentului au fost prezentate scopul și obiectivele manualului, inclusiv structura și principalele aspecte și metode de formare care necesită să fie utilizate de către educatori.

Menționăm că Proiectul „Combaterea violenței împotriva copiilor în Republica Moldova" susține consolidarea cadrului de protecție a copilului și a sistemului judiciar al țării, cu accent pe protecția copiilor împotriva violenței sexuale, promovarea practicilor privind justiția prietenoasă copiilor și drepturile copilului în mediul digital. Proiectul este ancorat în Strategia Consiliului Europei pentru Drepturile Copilului (2016-2021) și implementat în cadrul Planului de acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova (2017-2020) în perioada 1 aprilie 2020 - 31 decembrie 2021.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!