Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
17:56 | 27.11.2020 Categorie: Comunicate
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat o sesiune de instruire privind punerea în aplicare a cadrului normativ a Legii muzeelor nr. 262/2017
Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat astăzi, 27 noiembrie, o sesiune de instruire online în domeniul muzeografiei. La eveniment au participat: secretarul de stat în domeniul culturii Andrei Chistol; reprezentanții Autorităților Publice Locale de nivelul I și II; managerii și angajații muzeelor publice și private din Republica Moldova.
Principalele subiecte abordate în cadrul sesiunii de instruire au vizat: implementarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcționare a muzeelor; Regulamentului privind evidența şi conservarea patrimoniului muzeal şi Regulamentului de acreditare a muzeelor - procedură inclusă în premieră în legislația de specialitate a Republicii Moldova.
Secretarul de stat Andrei Chistol a subliniat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va oferi tot sprijinul necesar instituțiilor muzeale, autorităților publice locale şi fondatorilor în procesul de implementare a regulamentelor aprobate. „Actele normative au fost promovate cu scopul de a oferi aceleași criterii pentru activitatea tuturor muzeelor din ţară, indiferent de clasificarea acestora şi modul de subordonare, " – a afirmat oficialul.
Menționăm că implementarea actelor normative aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 604/2020 va contribui la sporirea capacităților instituțiilor muzeale de a proteja, conserva, restaura şi valorifica bunurile culturale pe care le gestionează.
La elaborarea Regulamentelor au fost consultați specialiști din rețeaua muzeală din Republica Moldova, experți din domeniul muzeografiei din România și Italia, Asociația Obștească „ICOM Moldova".