ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

17:04 | 30.11.2020 Categorie: Comunicate

CNPF continuă demersurile în interes public

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Luând notă de atitudinea ostilă manifestată de către interpușii să ”gestioneze” ”MOLDASIG” SA, Comisia Națională a Pieței Financiare având în vedere blocajul continuu și pierderea de către companie a pozițiilor și reputației pe piața locală și în cadrul Sistemului Internațional de Asigurări ”Carte Verde”, a emis un avertisment pe numele administratorului ”Confidențial-Audit” SRL, potrivit căruia acesta este somat să: ”deblocheze imediat situația, în mod incontestabil să creeze condițiile optime necesare pentru desfășurarea activității operaționale în incinta ”MOLDASIG” SA a administratorului special provizoriu; să organizeze rapid deplasarea de comun a dlor V. Bîrsanu și E. Ovruțchii la Bancă, pentru autorizarea specimenelor de semnături; să restabilească în mod autentic funcționalitatea/operaționalitatea Companiei, precum și mediul comunicativ, relațional interuman în colectiv, astfel pentru a reda o încredere corespunzătoare clienților și partenerilor; să îndepărteze din oficiul (preajma) Companiei persoanele interpuse și formal neangajate, ingerința cărora aduce prejudicii de imagine pe intern și pe extern”.

În același timp, autoritatea de supraveghere s-a adresat către Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Serviciul de Informații și Securitate, Consiliul Superior al Magistraturii în sensul ”repunerii ordinii și legii în remedierea situației și crearea condițiilor potrivite pentru administrarea ”MOLDASIG” SA”. În demersul respectiv, Comisia Națională notifică autoritățile de resort ”... că la expirarea a 10 zile de la instituirea de către CNPF a administrării speciale provizorii, accesul persoanei desemnate (CNPF) în incinta ”MOLDASIG” SA este unul fizic/brutal îngrădit. Între timp, ”MOLDASIG” SA se confruntă cu probleme majore cu impact cuantificabil absolut nefast. Astfel, împotrivirea pretinșilor noi șefi, care ”gestionează” entitatea, blochează înregistrarea la Bancă a specimenelor de semnături ale administratorului special (CNPF) și contabilului-șef (”MOLDASIG” SA). Mai mult, cazul ”MOLDASIG” SA riscă să readucă Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA), implicit R. Moldova, în situația de a fi excluși din SIA ”Carte Verde” – asta după ce recent, la consumarea a două decenii ”de suspans”, am fost acceptați (în sfârșit!) membri cu drepturi depline în acest organism internațional”.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!