Serviciile de alimentare cu apă din orașul Fălești vor fi îmbunătățite cu susținerea UE
17:18 | 30.11.2020 Categorie: Regiuni
Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și Primăria orașului Fălești au semnat astăzi contracte de antrepriză, supraveghere tehnică și drept de autor pentru proiectul de infrastructură „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești”, finanțat de Uniunea Europeană. Ceremonia de semnare a contractelor a avut loc la sediul ADR Nord din Bălți, transmite MOLDPRES.
În urma procedurilor de licitații publice, s-a stabilit că lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești urmează să fie executate în decurs de zece luni calendaristice. Valoarea contractului de antrepriză se cifrează la 35,49 de milioane de lei, din care 3,31 milioane de lei reprezintă cofinanțarea din partea Primăriei orașului Fălești.
„Implementarea măsurilor de aprovizionare cu apă va contribui la modernizarea infrastructurii pentru furnizarea serviciilor de aprovizionare cu apă din orașul Fălești, sporirea ratei de conectare și accesul populației la apă potabilă de calitate, îmbunătățind astfel condițiile de trai ale cetățenilor și menținând starea de sănătate ale acestora”, indică ADR Nord.
În urma realizării proiectului, rețelele de alimentare cu apă din orașul Fălești vor fi extinse cu 2,4 km și vor fi construite 2,6 km de rețele de aducție. Peste 15.000 de locuitori ai orașului vor fi conectați la sistemul de alimentare cu apă.
În cadrul aceluiași eveniment au fost semnate încă două contracte: pentru serviciile de supraveghere tehnică a lucrărilor și pentru serviciile de supraveghere de autor în cadrul proiectului nominalizat. Câștigătoare pentru prestarea serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor a fost desemnată o firmă, cu oferta contractuală în valoare de 230.686,55 de lei, supravegherea de autor urmând a fi realizată în procesul desfășurării lucrărilor de construcție-montaj, conform unui contract încheiat cu altă întreprindere, în valoare de 106.470,71 de lei.
Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești” este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.
foto: ADR Nord