ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Drumarii întreprind măsuri pentru combaterea lunecușului

19:03 | 30.11.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Peste 250 de tone de material antiderapant au fost folosite în cadrul executării lucrărilor de combatere a lunecușului pe drumurile naționale, în perioada  27-29 noiembrie, după ce în ţară au fost înregistrate precipitații sub formă de ploaie, ceață, pe alocuri lunecuș, transmite MOLDPRES cu referire la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).

Potrivit instituției, în nordul și centrul țării au fost efectuate lucrări de patrulare pe drumurile publice naționale. Pe sectoarele de drum periculoase au fost executate lucrări de combatere a lunecușului în pante și în rampe cu declivitate sporită.

„Pe parcursul ultimelor trei zile, pe drumurile publice naționale au fost răspândite 253 tone de material antiderapant, iar în procesul tehnologic au fost antrenate 44 utilaje speciale și 86 muncitori rutieri”, indică ASD.

Astăzi, precipitațiile continuă sub formă de ninsori slabe în zona de Sud și parțial în zona Centru. „În prezent, circulația rutieră pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de siguranță”, conform sursei citate. Totodată, Administrația de Stat a Drumurilor a atenționat conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare referitor la dotarea automobilelor și conducerea pe timp de iarnă.

Începând 1 decembrie, Serviciul operativ de informare al Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” va activa  în regim non-stop, la numerele de telefon: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

foto: ASD

img20009486

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!