ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O grădiniţă din Ungheni a fost renovată cu susţinerea UE

09:53 | 01.12.2020 Categorie: Regiuni

Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. O grădiniță din municipiul Ungheni a fost renovată cu sprijinul Uniunii Europene, fiind dotată cu mobilier, materiale didactice și jucării cognitive în valoare totală de 310 mii de lei. Instituția s-a redeschis oficial ieri, după ce a fost închisă timp de zece ani și poate găzdui 130 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani, transmite MOLDPRES.

„Sunt foarte mândru că regiunile cheie ale UE oferă rezultate extraordinare în aceste vremuri dificile. Redeschiderea acestei grădinițe este un semnal puternic că UE investește în viitorul Unghenilor și al Republicii Moldova. Programul UE pentru regiunile cheie este la început și vor veni mai multe rezultate în curând. Aș dori, de asemenea, să mulțumesc Poloniei, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), municipalității și tuturor celorlalți parteneri pentru că au făcut acest lucru o realitate, deoarece împreună suntem mai puternici”, a spus Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Deoarece COVID-19 pune în pericol viitorul a milioane de copii la nivel global, importanța serviciilor de educație timpurie nu poate fi subestimată. În afară de educație, ele oferă copiilor acces la nutriție și servicii de sănătate. „Grădinița nu înseamnă doar învățare. Dreptul la educație timpurie și servicii de îngrijire ar trebui să fie garantat pentru toți copiii, inclusiv cei din zonele rurale, cei care aparțin grupurilor marginalizate și copiii cu dizabilități. Datorită sprijinului generos al Uniunii Europene, facem un pas important în această direcție", a declarat Ilija Talev, reprezentant de ţară UNICEF.

"Pentru Primăria Ungheni, educația este un domeniu prioritar. Copiii noștri merită și trebuie să aibă tot ce este mai bun. De aceea suntem foarte bucuroși să deschidem o nouă grădiniță în Ungheni - a șaptea. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul Uniunii Europene, fapt pentru care suntem foarte recunoscători. Acum, alți 130 de copii vor beneficia de condiții bune pentru educație, iar părinții acestora vor fi liniștiți pentru ei,” a declarat Alexandru Ambros, primarul orașului Ungheni.

Grădinița „Delia” a fost renovată în 2019 cu sprijinul autorităților publice locale și al Fondului de solidaritate polonez din Moldova. Investițiile suplimentare necesare pentru echiparea instituției au fost furnizate de EU4Moldova: Programul Regiuni Cheie, finanțat de Uniunea Europeană.

Programul „EU4Moldova: Regiuni cheie” (2019-2025) sprijină dezvoltarea unor poli de creștere regională inteligente, incluzive și durabile în Ungheni și Cahul, pentru a aduce cetățenilor o calitate a vieții mai bună și noi oportunități. Programul are un buget total de 23 milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și UNICEF.

foto: UNICEF

img20009498

img20009498

img20009498

img20009498

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!