Serviciile de cazare și de alimentație au avut cel mai mult de suferit în urma pandemiei de COVID-19
15:24 | 01.12.2020 Categorie: Economie
Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Criza pandemică a afectat cel mai mult cinci sectoare ale economiei, dar și sistemul de sănătate și de educației, arată datele unui studiu efectuat de PNUD-UNFPA Moldova, comunică MOLDPRES.
Potrivit studiului de evaluare a impactului socioeconomic al crizei pandemice, elaborat sub conducerea PNUD Moldova, în parteneriat cu UNFPA și în colaborare cu Cancelaria de Stat, cel mai afectat sector al economiei rămâne a fi cel al serviciilor de cazare și de alimentație, deoarece majoritatea locațiilor au fost nevoite să-și sisteze activitatea în primăvară. Salariații din acest sector, în special cei care lucrează în zonele urbane, au fost printre cei mai afectați. Numărul mediu de angajați a scăzut în al doilea trimestru al anului 2020 cu peste 60%.
Comerțul nealimentar, atât cu ridicata, cât și cu amănuntul, a fost și el grav afectat în special în timpul perioadei în care au fost luate măsuri de izolare, din cauza reducerii cererii, a problemelor de aprovizionare, a scăderii producției și a consumului de bunuri nealimentare. Și transportul a avut de suferit din cauza mobilității reduse a pasagerilor și a cererii scăzute de mărfuri. În comparație cu iulie 2019, transportul de pasageri s-a diminuat cu aproape 49%. Numărul mediu de angajați din acest sector a scăzut, de asemenea, în al doilea trimestru al anului 2020, cu 15,7%.
Vânzările din industria ușoară au fost afectate de dinamica piețelor externe în primele două luni ale anului 2020, urmate de o scădere masivă în perioada de izolare (martie-aprilie), cu o valoare maximă negativă în aprilie, cu o reducere de aproape 50% legată de măsurile de izolare din statele UE.
Datele aceleiași cercetări arată că sistemul de sănătate este cel mai afectat în ceea ce privește capacitatea și personalul medical, din cauza evoluției actuale a pandemiei de COVID-19. Personalul medical este copleșit și expus la epuizare în activitățile de zi cu zi. Deși școlile și universitățile au implementat studiile la distanță, pandemia de COVID-19 alterează învățământul pentru o întreagă generație, iar închiderea școlilor afectează și mai serios categoriile defavorizate.
Evaluarea a fost efectuată în perioada mai - octombrie 2020 și a fost realizată utilizând studiile făcute publice, datele disponibile ale Biroului Național de Statistică, un sondaj al Magenta Consulting – parte a analizei PNUD, desfășurat în august-septembrie 2020 în rândul a 390 de cetățeni și 450 de companii – dar și surse alternative de date, inclusiv megadate și micro-narațiuni.