ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Autorității Naționale de Integritate

15:13 | 02.12.2020 Categorie: Comunicate

Rodica Antocia susținut un discurs în cadrul Forumului Societății Civile

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Astăzi, 02 decembrie 2020, Președintele ANI, dna Rodica Antoci a participat în cadrul unui Forum online, cu genericul „Platforma Națională din Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic: inițiative pentru o mișcare înainte”, organizat de Platforma Națională a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic.

În discursul său, Președintele ANI a mulțumit pentru invitație și a remarcat importanța acestui eveniment, fiind o posibilitate în plus de a fortifica conlucrarea cu societatea civilă. Totodată, în contextul sesiunii de advocacy pentru îmbunătățirea calității politicilor anticorupție, prezentat de Transparency International – Moldova, dna Rodica Antoci a reiterat aprecierea sa față de activitatea societății civile.

”Apreciem toate recomandările experților Transparency Internațional Moldova pe care le înaintează anual pe domeniul de prevenire și combatere a corupției. Consider că sunt cele mai obiective și conțin o critică constructivă și benefică pentru a îmbunătăți activitatea ANI. Toate propunerile și sugestiile sunt luate în vizorul nostru și stau ulterior la baza acțiunilor noastre de asigurare a transparenței. În ultimul timp, noi am devenit mai vocali în spațiul public, iar din rapoartele de activitate pe care le elaborăm trimestrial se observă o dinamică pozitivă la compartimentul procedurilor de control”.

Rodica Antoci a vorbit și despre problematicile și zonele de risc existente în activitatea inspectorilor de integritate, menționând că mizează în continuare pe sprijinul și suportul reprezentanților societății civile pentru a promova propunerile cu privire la ajustarea cadrului legislativ din domeniu. Președintele ANI a mai accentuat faptul că societatea civilă rămâne în continuare o portavoce importantă a ANI cu privire la impedimentele și blocajele pe care le întâmpină instituția în activitatea sa.

În cadrul evenimentului au participat organizațiile membre ale Platformei Naționale a Republicii Moldova, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, reprezentanți ai instituțiilor de stat din domeniul anticorupție și alți parteneri externi de dezvoltare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!