ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Persoanele cu dizabilități reprezintă circa 7 la sută din populația țării

17:50 | 02.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Biroul Național de Statistică a anunțat că la 1 ianuarie 2020, conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, numărul estimat al persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova a constituit 177 mii de persoane, transmite MOLDPRES.

Conform datelor statistice, persoanele cu dizabilităţi au reprezentat 6,7% din populația totală a țării, iar copiii cu dizabilităţi au constituit 1,9%.

Statisticile confirmă că, în rândul persoanelor cu dizabilități, femeile predomină, astfel 51,7 la sută din persoanele cu dizabilități sunt femei. Ponderea bărbaților cu dizabilități s-a redus de la 7,1%, la 1 ianuarie 2016 până la 6,7% la 1 ianuarie 2020.

Biroul Național de Statistică afirmă că majoritatea persoanelor cu dizabilităţi beneficiază de pensie de dizabilitate. În structura persoanelor cu dizabilităţi aflate la evidența organelor de asigurări sociale, pensionarii de dizabilitate au reprezentat 71,3%, iar beneficiarii de alocații - circa 28,7%. La 1 ianuarie 2020, beneficiari de pensii de dizabilitate erau aproximativ 126,1 mii de persoane, iar beneficiari de alocații sociale de stat erau 50,8 mii de persoane, care nu au întrunit condiţiile necesare pentru obținerea pensiei.

În același timp, statisticienii afirmă că persoanele cu dizabilităţi sunt preponderent din mediul rural - 57 la sută.

img20009562

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!