Producerea fructelor rămâne a fi de perspectivă pentru mediul de afaceri din Moldova
17:44 | 02.12.2020 Categorie: Economie
Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Sectorul de producere a fructelor rămâne a fi unul de perspectivă pentru țara noastră, chiar dacă anul 2020 a generat multiple provocări și dificultăți atât la etapa de producere, cât și la etapa de promovare și comercializare a fructelor. La această concluzie au ajuns vorbitorii în cadrul celei de-a patra ediții a Conferinței Businessul Fructelor în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
În acest an, din cauza restricțiilor impuse de pandemica cauzată de COVID-19, Asociația Moldova Fruct în parteneriat cu Agenția de Investiții au organizat conferința online. Timp de trei zile, producătorii și exportatorii de fructe și struguri vor fi familiarizați de experții locali și internaționali despre noile tehnologii de producere și post-recoltă, soiurile de perspectivă de fructe, tendințele pieței de desfacere etc. Doar în prima zi a conferinței, peste 450 de participanți s-au înregistrat pentru a participa la eveniment.
Potrivit lui Vitalie Gorincioi, președintele Moldova Fruct, anul 2020 a acutizat problemele din sector cum ar fi accesul la surse de apă pentru irigare, sortimentul învechit de soiuri care a devenit o constrângere majoră la exportul pe alte piețe, necesitatea urgentă de investiții în livezi moderne și infrastructură post-recoltare. Conducătorul Moldova Fruct și-a exprimat speranța că Programul de Dezvoltare a Horticulturii pentru anii 2021-2025, aprobat recent, va veni cu soluții pentru înlăturarea problemelor și pentru dezvoltării durabile a sectorului de fructe.
În cadrul conferinței s-a menționat că, în anul 2020, producătorii din R. Moldova au reușit să acceseze noi piețe, reconfirmând că fructele calitative și conforme sunt competitive pe orice piață de desfacere. Un bun exemplu au fost prunele moldovenești, care în anul curent au ajuns în Italia, Germania, Polonia, Austria, Franța, Croația etc.
În context, directorul Asociației Moldova Fruct, Iurie Fală, a menționat că în sectorul de fructe din Moldova rămân actuale problemele legate de adaptarea tehnologiilor de producere la schimbările climatice evidente (secete, înghețuri de primăvară și ploi în timpul recoltării), orientarea exporturilor spre noi piețe, deoarece în țări ca Rusia cresc esențial plantațiile de fructe, precum și importurile masive de fructe din Turcia, Azerbaidjan și Uzbekistan.
Directorul Moldova Fruct a indicat necesitate de înnoire rapidă a gamei de soiuri, care să permită alinierea la cerințele de calitate și de marketing pentru a avea acces pe piețe noi. "În același timp, trebuie efectuate investiții în modernizarea infrastructurii de post-recoltare", a conchis Iurie Fală.
foto: Moldova Fruct