ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De sărbători, părinții, animatorii și fotografii nu vor avea acces în grădinițe

11:23 | 11.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 11 dec. /MOLDPRES/. Accesul părinților, animatorilor, fotografilor ori a altor persoane în grădinițele din municipiul Chișinău este interzis, transmite MOLDPRES.

Direcția generală educație tineret și sport a Primăriei municipiului Chișinău a emis o decizie prin care a interzis prezența părinților, animatorilor, fotografilor ori a altor persoane din afara instituțiilor de învățământ preșcolare la matineele organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Măsura face parte din ansamblul de restricții aplicate de municipalitate pentru minimalizarea transmiterii virusului COVID-19.

În același timp, Direcția educație atenționează că festivitățile de Crăciun și Anul Nou vor fi desfășurate doar în grupe. În vederea respectării normelor de protecție, nu se vor permite închirierea costumelor și organizarea meselor dulci pentru copii.

Totodată, autoritățile administrației publice locale interzic colectările de bani pentru cadouri, brad, jucării sau alte taxe.

foto: suntparinte.md

img20009863

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!