O pictoriță originară din R. Moldova participă la două expoziții de artă din Turcia
17:08 | 21.12.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Artistul plastic Larisa Telipan, originară din R. Moldova, participă la două expoziții internaționale de artă online, care au fost deschise astăzi în orașul Edirne, Turcia, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Larisa Telipan a menționat că la prima expoziție și-au prezentat lucrările 71 de pictori din 27 de țări, iar la cea de-a doua – 85 de artiști din 31 de țări.
”Expozițiile sunt organizate de Universitatea Tracică, Departamentul Educație și Arte Frumoase și vor fi deschise până la sfârșitul lunii decembrie. Am prezentat două lucrări: ”Driada” și ”Jazz”. Prima este inspirată din mitologia greacă. În mitologia greacă veche era o categorie foarte mare de nimfe. Driadele au fost numite uneori după copaci. Se credea că oamenii care plantează copaci și îi îngrijesc se bucură de protecția specială a nimfelor copacilor. Cea de-a doua lucrare redă muzica ce se revarsă asupra orașului. Iar orașul Sankt-Petersburg este un muzeu în aer liber. Este orașul în care locuiesc foarte mulți oameni de artă și e supranumit orașul inspirației”, a precizat autoarea.
Potrivit artistei, lumea este plină de frumos, iar frumusețea e veșnică. ”Tocmai de aceea, pictez tot ce e frumos”, a mai spus pictorița.
Larisa Telipan s-a născut pe 9 noiembrie 1964 în satul Coșcalia, raionul Căușeni. În 1977-1983 și-a făcut studiile la Școala Republicană de arte plastice ”Igor Vieru”, în clasa profesorilor Eleonora Romanescu și Nicolai Nedyalkov, iar în 1987-1994 - la Academia de Pictură, Sculptură și Arhitectură ”I. E. Repin” din Sankt-Petersburg. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Federația Rusă și R. Moldova. Lucrează în tehnica acuarelelor și în cea tipăririi graficelor: gravare, litografie, gravură pe carton, lucrări în tehnica picturii, pânzei, uleiului etc. În prezent este profesoară la Liceul de artă nr.3 din Kolpino, Sankt-Petersburg. Are lucrări în colecții publice și private din Bulgaria, China, Egipt, Finlanda, Iordania, România, Rusia, Serbia și SUA. A participat la peste 200 de expoziții din țară și din străinătate.