ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Specialiștii au elaborat recomandări pentru persoanele care au suferit de COVID-19

10:23 | 24.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. Specialiștii au elaborat opt recomandări pentru gestionarea oboselii și anxietății după COVID-19. Recomandările face parte din campania „Suport în reabilitarea fizică și psihologică după COVID-19”, desfășurată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, comunică MOLDPRES.

Jana Chihai, doctor în medicină și conferențiar universitar, USMF „N. Testemițanu”, a menționat în cadrul unui webinar că persoanele care au trecut prin COVID-19 suferă de oboseală, tulburări de somn, anxietate sau o stare emoțională precară și a venit cu opt recomandări pentru gestionarea acestor stări. “Protejează-ți energia vitală. Organizează activitățile zilei și stabilește-ți prioritățile, eliminând consumul inutil de energie fizică și psihică. Prelungește termenul de implementare al sarcinilor. Compensează 10 minute de activitate cu 30 de minute de odihnă. Dormi suficient, nu mai puțin de 8 ore și nu mai mult de 10 ore pe noapte. Informează-te corect. Apelează la medicul de familie sau consultă surse credibile. Conștientizează ceea ce ți se întâmplă. Atât timp cât nu știi ce trebuie să faci, creierul percepe situația ca un pericol. Ocupă-te cu activități care îți aduc plăcere”, a spus Chihai.

Ea a adăugat că foștii pacienți cu COVID-19 trebuie să mențină relațiile cu persoanele dragi, familia, prietenii și să includă tehnici de relaxare în programul zilnic. “Evită alcoolul, țigările și substanțele nocive, deoarece îți oferă o stare de plăcere pe moment, urmată de o stare de inhibiție dăunătoare organismului. Apelează la un psiholog sau psihoterapeut atunci când nu ai cu cine discuta sau când simți că starea ta emoțională se agravează. Specialistul în sănătatea mintală nu este implicat emoțional, este obiectiv și te poate ajuta să treci peste anxietate, depresie sau alte stări îngrijorătoare”, a adăugat medicul.

Până în prezent, în R. Moldova au fost înregistrate 138 213 cazuri de infectare cu COVID-19, iar 2825 de persoane au pierdut lupta cu virusul.

foto: qubo.md 

img20010267

img20010267

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!