Recurs la istorie, 28 decembrie.
10:11 | 28.12.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/.
28 decembrie 893 - Un puternic cutremur distruge orasul Dvin, vechea capitală a Armeniei, fondată în sec. IV de regele Khosrov III Kotayk (care a domnit din 330 până în 338). A fost reconstruit în Evul Mediu, devenind un centru comercial înfloritor cu 100000 de locuitori.Orasul a fost abandonat în timpul invaziei mongole în secolul al XIII-lea și a căzut în ruină.
28 decembrie 1065 - În Anglia este inaugurată catedrala Westminster Abbey. Acest edificiu reprezintă cea mai veche și mai faimoasă dintre catedralele din Londra. Acolo a fost un locaș de cult încă din secolul al VII-lea când conform legendei Sf Petru a fondat o biserică, care purta numele lui. Clădirea actuală este rezultatul reconstrucției care a fost începută de Henry III în 1245, apoi continuată în 1745.
Aproape toate încoronările monarhilor englezi au avut loc în această biserică de la încoronarea lui Harold al II-lea în 1066, iar biserica adăpostește mormintele multor regi și regine, incluzându-i pe Elizabeth I, Mary, Regina Scoției și Henry VII. De asemenea aici se află și morminte de poeți, polticieni și eroi de război, printre care “Soldatul Necunoscut”, care a luptat în primul Război Mondial.
28 decembrie 1308 - Incepe domnia împăratului Hanazono (Tomihito) al 95 – lea imparat al Japoniei, potrivit succesiunii tradiționale. A domnit până în anul 1318, când a abdicat fiind înlocuit de vărul său Go-Daigo. În 1335 devine călugar budist în secta Zen.
28 decembrie 1612 - Galileo Galilei a fost primul astronom care a observat planeta Neptun în timp ce aceasta se afla in conjunctie cu Jupiter, ceea ce l-a determinat pe savant să o catalogheze ca o stea fixă. Abia peste 234 de ani, această planetă va fi recunoscută ca atare.
Neptun este a opta planeta de la Soare din sistemul solar. Numită după zeul roman al mării, este a patra planetă după diametru și a treia după masă.
28 decembrie 1836 - După ani de luptă a poporului mexican pentru eliberaea de sub ocupația spaniolă, Spania recunoaște independența Mexicului.
28 decembrie 1836 - La Adelaide, contraamiralul britanic John Hindmarsh a proclamat provincia Australia de Sud.
28 decembrie 1879 - Podul Tay din Dundee, Scoția, de aproape 2 mile lungime, la acea vreme cel mai lung pod din lume, s-a prăbușit în timp ce un tren îl traversa, ucigând 75 de oameni. Prăbușirea podului, deschis timp de doar 19 luni, a produs unde de șoc în profesia victoriană a ingineriei și în rândul publicului.
28 decembrie 1895 - În cafeneaua "Grand Café" din Paris are loc prima proiecție de film, realizată de frații Lumière.
28 decembrie 1897 - Piesa "Cyrano de Bergerac", de Edmond Rostand, are premiera la Paris.
28 Decembrie 1903 - S–a înființat „Societatea numismatică română”.
28 decembri 1908 - Un violent cutremur a provocat în orașul italian Messina, Sicilia peste 75.000 de victime.
28 decembrie 1846 - Iowa devine al 29- lea stat al SUA.
28 decembrie 1856 - S-a născut Woodrow Wilson, politician american, al 28-lea președinte al Statelor Unite, laureat Nobel.
Reales în 1916, în cel de-al doilea termen al său (1917 – 1921) s-a concentrat asupra participării țării la Primul Război Mondial și a realizării unei păci drepte bazată pe Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, concretizat prin „Patrusprezece puncte”. Acestea au fost însă aprig discutate la Conferința de Pace de la Paris din 1919.
Astfel, Tratatul cu Germania de la Versailles, extrem de dur din cauza exigențelor Franței, excludea poporul german din Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele și din acest motiv a fost respins de Senatul SUA; în schimb, dispariția imperiului Austriac a fost oficializată prin tratatele de la Saint-Germain și de la Trianon.
28 decembrie 1972 - Kim Ir-sen, deja prim-ministru al Coreei de Nord și Secretar General al Partidului Muncitorilor din Coreea, a devenit primul președinte al Coreei de Nord.
28 decembrie 1973 - Scriitorul dizident rus Aleksandr Soljeniţîn publică celebra sa carte “Arhipelagul Gulag”.
“Arhipelagul Gulag” care tratează subiectul sistemului de lagăre de concentrare și muncă silnică sovietic. Este o narațiune complexă bazată pe mărturiile martorilor oculari și pe surse primare de documentare, precum și pe propriile experiențe ale autorului ca prizonier într-un lagăr de muncă din Gulag. Cartea a fost scrisă între 1958 și 1968, după cum se indică la sfârșitul ei și publicată în 1973 în Occident. În URSS, a fost publicată în 1990, când politica glasnost al lui Mihail Gorbaciov a permis acest lucru.
28 decembrie 2004 - A încetat din viaţă scriitoarea americană Susan Sontag, considerată drept cea mai europeană dintre scriitorii americani, cunoscută pentru eseurile sale despre artă şi literatură, pentru analizele critice la adresa Occidentului şi pentru părerile sale de stânga.
28 decembrie 2005 - A fost lansat satelitul Giove A, destinat testării condiţiilor reale ale tehnologiilor sistemului european de localizare Galileo.
Sistemul Galileo, care va permite Europei să-şi câştige independenţa faţă de celebrul sistem de poziţionare globală (GPS), controlat de americani, riscă în opinia observatorilor să ducă în scurtă vreme, la o noua tensionare a relaţiilor dintre Statele Unite şi Uniunea Europeana. În timp ce ţările europene susţin că au nevoie de un sistem care să le asigure independenţa fata de GPS, Washingtonul consideră că un asemenea sistem ar pune în pericol securitatea naţională a SUA, oferind potenţialilor terorişti un mijloc eficient de a ataca obiective americane.
28 decembrie 2010 - În Algeria încep protestele populare împotriva guvernului. Printre cauzele enumerate de protestatari se numără şomajul, lipsa de locuinţe, inflaţia preţurilor alimentelor, corupţia, restricţiile privind libertatea de exprimare şi condiţiile precare de viaţă.