Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va prezenta live Gala de Revelion 2021
12:56 | 30.12.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. Tradiționala Gală de Revelion a Teatrului Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” nu va lipsi nici în acest an din repertoriul festiv al primei scene lirice. Concertul de Gală va avea loc astăzi, 30 decembrie, cu începere de la ora 17.00 și va fi transmis în emisie directă de postul public de televiziune Moldova 1, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, atmosfera de sărbătoare va fi întregită de fragmente din opere, operete, arii, duete populare din repertoriul clasic mondial, dar și contemporan, cu participarea vedetelor naționale.
Organizarea și desfășurarea Galei de Revelion se va face în conformitate cu rigorile și cerințele sanitare prevăzute de CNSP în legătură cu pandemia de Covid-19.
foto: moldpres.md