Președinții R. Moldova și Ucrainei au semnat mai multe documente bilaterale
14:42 | 12.01.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/.Președintele R. Moldova, Maia Sandu și Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, au semnat astăzi la Kiev, mai multe documente bilaterale și au decis instituirea unui Consiliu al președinților, comunică MOLDPRES.
Astăzi, șeful statului, Maia Sandu a efectuat o vizită la Kiev. Aceasta este prima sa vizită în calitate de șef de stat. Ea are planificate mai multe întrevederi și a susținut împreună cu omologul sau Volodymyr Zelenskyy o conferință, în cadrul căreia au anunțat că relațiile dintre R. Moldova și Ucraina vor ajunge la un alt nivel, fiind resetată cooperarea pe toate segmentele.
„Îmi face plăcere faptul că prima sa vizită în afara țării, Maia Sandu, o efectuează anume în Ucraina. Sprijinim ferm integritatea teritorială a R. Moldova. Și sunt convins că 2021 va consolida relațiile noastre de parteneriat, mai ales având în vedere că țările noastre nu au doar frontieră comună, ci și viziune privind viitorul nostru ca membri cu drepturi depline ai UE. Moldova sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Nu îi este frică să numească Crimeea ucraineană”, a declarat Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy.
Liderul de la Kiev a precizat că au fost puse în discuție astăzi și drepturile minorităţilor din Ucraina. ”Nu am ocolit şi aspectele problematice, care mulţi ani au fost îngheţate. Ne-am înţeles în privinţa activizării grupurilor de experţi pentru soluţionarea problemelor. Un subiect aparte a fost obiectivul strategic de integrare în UE a R. Moldova şi a Ucrainei”, a adăugat Zelenskyy. La finalul discursului acesta a invitat-o pe Maia Sandu la Kiev pe 24 august, pentru a celebra 30 de ani de independență a Ucrainei.
Maia Sandu și-a început discursul în limba ucraineană și a trecut în revistă mai multe proiecte care vor fi discutate în anul curent, printre care și construcția unui pod peste râul Nistru și a unei infrastructuri moderne pe traseul Chișinău – Kiev, dar și posibilitatea de a călători doar cu buletinul de identitate pentru cetățenii ambelor țări.
„Am convenit să aducem relațiile noastre la un alt nivel – cel de parteneriat strategic. Am convenit să continuăm discuțiile pe teme importante ce țin de agenda bilaterală, securitatea regională, cât și să intensificăm eforturile noastre comune în ceea ce privește integrarea europeană, inclusiv prin crearea unui Consiliu la nivel de Președinți, care să contribuie la identificarea soluțiilor rapide în beneficiul cetățenilor. Am decis să intensificăm eforturile pentru a asigura securitatea la frontieră, am declarat sprijinul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional, am stabilit să accelerăm acordul care ar permite cetățenilor ambelor state să traverseze frontiera doar în baza buletinului de identitate, am discutat despre necesitatea de a diversifica sursele de energie, am accentuat că aprovizionarea cu apă a localităților de pe ambele maluri ale râului Nistru este o prioritate comună, am analizat opțiunea dezvoltării infrastructurii rutiere pe traseul Chișinău-Soroca-Yampil-Kiev, care să asigure cea mai rapidă rută între capitalele statelor noastre. Avem multe probleme comune de soluționat și suntem siguri că întâlnirea de astăzi pune bazele unei cooperări strategice, pe termen lung, între statele noastre”, a declarat Sandu. Totodată, Maia Sandu l-a invitat pe Volodymyr Zelenskiyy într-o vizită oficială la Chișinău.
În cadrul vizitei din capitala Ucrainei, Maia Sandu, mai are planificată o întrevedere oficială cu Prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmygal și cu speakerul, Dmytro Razumkov.
foto: facebook.com