ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Două persoane au murit în urma incendiilor care au avut loc în ultimele 24 de ore

10:06 | 13.01.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/.Doi bărbați în vârstă de 60 și respectiv 67 de ani au murit în urma incendiilor, care au avut loc în ultimele 24 de ore, comunică MOLDPES.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, primul caz în care a decedat un bărbat în vârstă de 60 de ani a avut loc în dimineața zilei de 12 ianuarie în orașul Criuleni. Apelul la Serviciul 112  a fost recepționat la ora 08:05. La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, care a stabilit  că ard bunurile din interiorul unei odăi. În procesul de intervenție, pompierii  au găsit cadavrul carbonizat al proprietarului. În urma primelor investigații s-a stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza imprudenței în timpul fumatului.

Un alt caz în care a decedat o persoană a avut loc în sera zilei de 12 ianuarie în localitatea Dezghinjea din UTA Găgăuzia. În urma incendiului au fost afectate bunurile materiale din interiorul unei case și acoperișul. La fața locului au intervenit pompierii din Comrat. Cauza incendiului urmează a fi stabilită de specialiști.

Datele IGSU arată că de la începutul anului 2021, în Republica Moldova, au avut loc 47 de incendii în care și-au pierdut viața șapte persoane.

 

foto: xprimmd.md

img21000162

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!