Indonezia ar putea deschide la Chișinău un consulat onorific
08:33 | 20.01.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi l-a primit marți pe ambasadorul Republicii Indonezia în Republica Moldova, cu reședința la București, Muhammad Amhar Azeth, aflat în vizită de lucru la Chișinău, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, în cadrul întrevederii a fost evidențiat interesul comun pentru consolidarea cooperării moldo-indoneziene în domenii de interes, precum și pentru punerea în valoare a potențialului vast al relațiilor bilaterale, inclusiv prin intermediul instituției consulatelor onorifice.
Diplomații au trasat noi obiective de colaborare bilaterală pentru anul curent menite să consolideze și să diversifice dialogul politic și relațiile economice, inclusiv în domeniul culturii și învățământului.
Aureliu Ciocoi a subliniat importanța intensificării schimburilor comerciale, fiind evidențiată necesitatea valorificării potențialului de cooperare economică și investițională prin identificarea unor mecanisme eficiente de colaborare între mediile de afaceri ale celor două țări având la bază Memorandumul în domeniul diplomației economice semnat între ministerele de externe de la Chișinău și Jakarta.
Ambasadorul indonezian, Muhammad Amhar Azeth, a exprimat interesul autorităților indoneziene de a inaugura la Chișinău un consulat onorific care va contribui la impulsionarea cooperării celor două țări, în particular sub aspect comercial-economic, cultural și social-umanitar. Totodată, diplomatul a mai relatat despre posibilitatea cooperării între cele două țări pe subiectul imunizării populației împotriva COVID-19.
Premierul interimar Aureliu Ciocoi a transmis în cadrul întrevederii și mesajul de condoleanțe adresat conducerii și poporului indonezian în legătură cu recentul cutremur de pe insula Sulawesi, urmat de un puternic tsunami, care au provocat mari pierderi umane și materiale.
foto: MAEIE