Comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare
17:11 | 21.01.2021 Categorie: Comunicate
Grupurile de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor s-au întrunit astăzi în format online
Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. Grupurile de lucru pentru dezvoltarea transportului auto şi infrastructurii drumurilor, cu participarea experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului și a reprezentanților mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2” s-au întrunit astăzi într-o nouă ședință, în format online, din incinta sediilor Misiunii OSCE în Moldova din or.Chișinău și din or.Tiraspol.
În cadrul ședinței au fost puse în discuție o serie de aspecte tematice, în particular fiind abordată activitatea punctelor de înmatriculare a autovehiculelor din or. Tiraspol și din or. Râbnița, barierele întâmpinate în calea liberei circulații de către operatorii de transport rutier de pasageri ce efectuează rute și prin localitățile din regiunea transnistreană, proceduri și reguli necesare de urmat pentru desfășurarea transportului internațional de pasageri, despre inițierea campaniilor informaționale pentru conducătorii de autovehicule ce participă în traficul rutier internațional.
Experții din partea Chișinăului au evidențiat necesitatea eficientizării activității subdiviziunilor teritoriale de înregistrare a unităților de transport din stânga Nistrului, sporirii dinamicii de înmatriculare cu plăci și cu certificate de model neutru, precum și au intervenit cu propuneri de îmbunătățire a proceselor tehnice și de înlăturare a problemelor existente, inclusiv în partea ce ține de reconfigurarea algoritmului de programare a solicitanților de servicii, prin crearea oportunității deservirii în baza „rândului viu” de comun cu „rândul electronic/programat”.
Cu referire la subiectul ce ține de permisele de conducere, abordat de către experții de la Tiraspol, partea moldovenească a reiterat că în lumina prevederilor Convenției de la Viena asupra circulației rutiere din 08 noiembrie 1968 și a prevederilor legislației naționale în vigoare pot fi emise și puse în circulație doar permise de model internațional (conform cetățeniei statului respectiv) și național, în cazul Republicii Moldova, grație simplificării procedurii de preschimbare, în perioada anilor 2019-2020 locuitorii din regiune au obținut 9191 de permise moldovenești și circa 36 mii în total.
De asemenea, partea moldovenească a adus la cunoștință intenția de a lansa în perioada apropiată o amplă campanie de informare a locuitorilor din regiune ce traversează cu mijloacele de transport frontiera de stat a Republicii Moldova referitor la categoriile de plăci și de acte însoțitoare ce urmează a fi obținute/deținute în vederea participării în circulația internațională.