Recurs la istorie: 23 ianuarie
07:50 | 23.01.2021 Categorie: Societate
23 ianuarie 1465 - Ștefan cel Mare, domn al Moldovei, cucerește cetatea Chiliei apărată de o garnizoană maghiară.
23 ianuarie 1512 - Neagoe Basarab este înscăunat ca domn în Țara Românească.
23 ianuarie 1556 - 830.000 de oameni au murit în urma celui mai dezastruos cutremur din lume, în provincia chineză Shaanxi, China.
23 ianuarie 1656 - Blaise Pascal publică pentru prima dată Lettres provinciales.
23 ianuarie 1783 - S-a născut celebrul scriitor francez Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle. A fost renumit pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său.
23 ianuarie 1793 - Are loc a doua împărțire a Poloniei.
23 ianuarie 1821 - Tudor Vladimirescu s-a adresat printr-o proclamație locuitorilor Țării Românești, chemându-i la luptă împotriva orânduirii. Acesta a fost momentul declanșării revoluției conduse de Tudor Vladimirescu.
23 ianuarie 1832 - S-a născut pictorul francez Edouard Manet.
23 ianuarie 1878 - Armistițiul din războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Sfârșitul Războiului de Independență.
23 ianuarie 1907 - S-a născut Hideki Yukawa, fizician japonez (Premiul Nobel pentru Fizică, 1949); s-a ocupat de fizica nucleară şi de razele cosmice, enunțând ipoteza existenței mezonului, particulă descoperită ulterior în razele cosmice.
23 ianuarie 1918 - S-a născut cercetătoarea americană Gertrude Belle Elion, specialistă în biochimie și farmacologie. A creat o diversitate de medicamente, printre care și AZT, un antiretroviral utilizat pentru combaterea HIV.
23 ianuarie 1946 - Are loc prima reuniune a Consiliului Economic și Social al ONU.
23 ianuarie 1955 - La Paris, are loc prima audiție a "Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente", de George Enescu.
23 ianuarie 1961 - După mai bine de doi ani de dezbateri și controverse, a fost promulgată noua Constituție a Venezuelei.
23 ianuarie 1973 - Președintele american, Richard Nixon, a anunțat încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilităților militare din Vietnam.
23 ianuarie 1989 - La vârsta de 84 de ani, în urma unei insuficiente cardiace, a murit pictorul și graficianul suprarealist spaniol Salvador Dali.
23 ianuarie 1997 - Guvernul elvețian anunță acordul privind crearea unui fond “de ajutorare a victimelor Holocaustului”.
23 ianuarie 1997 - Madeleine Albright devine prima femeie secretar de stat din istoria SUA. Născută Marie Jana Korbelová (n. 15 mai 1937, Praga) este o diplomată americană de origine evreiască cehă, membră a Partidului Democrat din Statele Unite, prima femeie care a deținut funcția de ministru de externe al SUA.
23 ianuarie 2001 - Camera Lorzilor a Parlamentului Marii Britanii a adoptat o lege care autorizează clonarea embrionilor umani în scopuri științifice.
23 ianuarie 2005 - Viktor Iușcenko a fost investit oficial ca președinte al Ucrainei.