ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile vor acorda și în 2021 bursă de merit sportivilor de performanță

15:01 | 27.01.2021 Categorie: Sport

Chişinău, 27 ian. /MOLDPRES/. Sportivii de performanță vor continua să beneficieze de bursa de merit acordată de autorități în anul 2020, transmite MOLDPRES.

Guvernul decis în ședința de astăzi ca 80 de sportivi de performanță, care au beneficiat în anul 2020 de bursă guvernamentală din partea autorităților, să continue să primească acest suport financiar. Potrivit hotărârii, sportivii vor beneficia de această bursă dacă îndeplinesc anumite condiții: au primit această bursă în anul 2020, anularea/amânarea competițiilor sportive a avut loc din cauza unor împrejurări fortuite, sportivul a suferit de o boală/traumă obținută în timpul participării la antrenamente, cantonamente și competiții sportive, cu prezentarea actelor confirmative.

Sportivii moldoveni riscau să rămână în anul 2021 fără această bursă de merit din cauza restricțiilor pandemice, care nu au putut permite participarea acestora la competițiile sportive internaționale.

foto: MECC

img21000568

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!