ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dmitri Medvedev: „Rusia este pregătită să se deconecteze de la internetul global”

09:08 | 03.02.2021 Categorie: Externe

Moscova, 3 feb. /MOLDPRES/. Dimitri Medvedev, fost premier și fost președinte al Rusiei, spune că țara sa este pregătită „legal și tehnologic” să se deconecteze de la internetul global, „dacă va fi nevoie”, relatează The Moscow Times, citată de digi24.ro și MOLDPRES.

Autoritățile ruse cochetează de multă vremea cu posibilitatea unor restricții și unui control mai strict al spațiului online pe teritoriul Rusiei. În 2019 a fost adoptată legea „internetului suveran” care dă statului rus posibilitatea de a se deconecta de la internetul global, însă experții și-au exprimat dubiile cu privire la capacitatea țării de a implementa o astfel de măsură.

Deși spune că Rusia este capabilă să se rupă de internetul global, Medvedev a subliniat că nu vede niciun motiv pentru a lua această măsură în prezent. El spune că în eventualitatea unui „eveniment extraordinar”, această decizie ar putea fi luată. El mai spune că Statele Unite dețin „controlul” internetului.

Comentariile lui Medvedev vin în contextul unei înăspriri din ce în ce mai accentuate a autoritarismului regimului Putin și reprimării cu brutalitate a protestelor din ultimele săptămâni din mai multe orașe din Rusia.

Săptămâna trecută, agenția de reglementare a comunicațiilor din Rusia a anunțat că va amenda mai multe rețele sociale pentru că au refuzat să elimine de pe platforme clipuri video care promovau protestele și încurajau oamenii să iasă în stradă.

foto: axios.com

img21000753

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!