Londra a cerut Uniunii Europene extinderea perioadei de grație până în 2023
11:56 | 03.02.2021 Categorie: Externe
Londra, 3 feb. /MOLDPRES/. Londra a solicitat o prelungire până în 2023 a perioadei de graţie cu privire la controalele efectuate asupra schimburilor comerciale între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, pentru a reduce impactul Brexitului asupra acestei provincii, relatează miercuri BBC, citat de AGERPRES și MOLDPRES.
Potrivit editorului politic al BBC Laura Kuenssberg, ministrul Michael Gove i-a scris vicepreşedintelui pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, pentru a cere soluţii politice urgente.
''Încrederea a fost erodată, s-au produs pagube şi de aceea este nevoie de acţiuni urgente'', a declarat Gove marţi în Camera Comunelor. El a subliniat că supermarketurile şi celelalte companii trebuie să aibă siguranţa că vor putea să furnizeze în continuare produse pentru consumatori.
În cadrul acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, cele două părţi au convenit o perioadă de graţie privind controalele asupra produselor alimentare transportate de supermarketuri şi unii angrosişti din Marea Britanie către Irlanda de Nord, pentru a reduce impactul noilor reguli post-Brexit.
Potrivit BBC, premierul Boris Johnson a declarat că UE a "subminat'' Acordul de retragere prin faptul că executivul comunitar a ameninţat cu blocarea exporturilor de vaccin anti-COVID-19 peste frontiera irlandeză.
Acordul de retragere garantează o frontieră deschisă între UE şi provincia Irlanda de Nord, fără a exista controale asupra produselor exportate. Totuşi, Comisia Europeană a propus invocarea articolului 16, care permite UE şi Regatului Unit să suspende orice aspect care, în opinia lor, provoacă ''dificultăţi economice, pentru societate şi pentru mediu''.
Executivul UE a adoptat vineri un mecanism de control al exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 produse în ţările UE, pentru a împiedica ieşirea din blocul comunitar a unor cantităţi de vaccin care, în virtutea contractelor încheiate cu companiile farmaceutice, sunt destinate statelor membre.
foto: ft.com