ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Compozitorul Vlad Burlea: ”Pentru mine anul 2020 poate fi împărțit în trei perioade”

08:39 | 04.02.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 4 feb. /MOLDPRES/. Pentru compozitorul Vlad Burlea, Maestru în Artă, anul 2020 poate fi împărțit în trei perioade.

Prima - până la începutul pandemiei (ianuarie-martie) în care a scris două lucrări importante, Burlesca, pentru orchestra simfonică, astfel întregind ciclul orchestral ”Trei tablouri rustice în caracter popular ” (”Burlesca”, ”Răzășeasca” și ”Coasa”). ”A doua lucrare este ”Klepsydra” pentru acordeon, violoncel și pian, dedicată unui tânăr acordeonist de excepție, Pavel Efremov, fost absolvent al Centrului de Excelență în Educație Artistică ”Ștefan Neaga”, actualmente făcând studii în Germania. În această lucrare am abordat o stilistică compozițională nouă pentru mine, minimalism repetitiv”, a spus compozitorul citat de MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Vlad Burlea a afirmat că a urmat a doua perioadă, martie-august 2020, în care am fost antrenați cu toții în ceva ce numai din istorie auzisem până acum – pandemia...  ”Am trecut imediat (chiar din a doua săptămână a pandemiei) la învățământul on-line. În această perioadă, pornisem o lucrare pentru mezzo-soprano și pian, însă după ce am scris un minut de muzică m-am oprit... De fiecare dată când încercam să compun, mă opream într-un zid imaginar de netrecut. Unde mai pui că toate activitățile internaționale programate pentru martie-iunie s-au anulat (România, Rusia, Ucraina, inclusiv Festivalul Zilele Muzicii Noi la Chișinău). Nu am mai scris nimic în acest timp”, a precizat Vlad Burlea.

A treia perioadă a început în luna august cu redactarea a două lucrări corale scrise anterior. Compozitorul a continuat lucrul la duetul ”Plouă a deznădejde” pentru mezzo și pian, pe versuri de Valeriu Matei. Totodată, el a continuat cu a doua lucrare ”Vecernia regală” și a treia „Întuneric. Singurătate. Noapte” - toate din cartea sus-numitului poet ”Ecuațiile deznădejdii”. Astfel, s-a constituit un nou ciclu din trei lieduri la care compozitorul a împrumutat titlul cărții „Ecuațiile deznădejdii”, acest ciclu fiind dedicat unei interprete cunoscute din România, Claudia Codreanu.

”Vocea, timbrul, anvergura Claudiei Codreanu, capacitatea ei de a înțelege mesajul artistic, din prima noastră colaborare m-a impresionat și m-a ajutat la realizarea acestui subiect deloc simplu. În luna octombrie, am participat la Festivalul Zilele Muzicii Noi și vreau să mulțumesc realizatorilor, Ghenadie Ciobanu și Paul Gamurari că au găsit modalitatea chiar și on-line, și televizat să facă un eveniment artistic internațional de mare calitate. Eu am avut ocazia să prezint în premieră absolută ”Scherzo-caproccio” pentru flaut și pian, în colaborare cu două interprete distincte, Nadejda Gusarova (flaut) și Natalia Botnariuc (pian). În luna noiembrie, am înregistrat cu Orchestra Simfonică Națională, dirijată de Gheorghe Mustea, ”Burlesca” pentru orchestră și iarăși am avut o plăcere să colaborez cu acest colectiv extraordinar. Dacă activitatea de creație și didactică a revenit totuși la normal, anul 2020 va rămâne un an trist, care a dus de lângă noi multe personalități din cultură, rude sau cunoștințe... Anul 2021 a început cu lucrul asupra creației, pedagogie și griji cotidiene condiționate de anotimpul iernii”, a mai spus compozitorul.

Vlad Burlea s-a născut în 1957, la Bravicea, Călărași. A absolvit Conservatorul de Stat “Gavriil Musicescu”. Studii post-universitare la compoziție (1996-1999). Semnează creații vocal-simfonice, orchestrale, corale, vocale și instrumentale de cameră - tablouri vocal-simfonice „Mărturiile Calvarului”, simfonia “Destine”, Cantata  „Ora Eternă”, tablouri epice - ”Monastirea Argeșului” (după Vasile Alecsandri), „Poarta” - concert pentru saxofon și orchestra de coarde, ”Rituri și dansuri telusice” pentru ansamblu instrumental, ciclul de preludii pentru pian „Creionări”,  ciclurile pentru mezzo-soprano și pian „Monologuri latente” (pe versuri de Vlad Druc), „Ecuațiile disperării ” (pe versuri de Valeriu Matei), ciclul instrumental ”Sound motion” (perpetuarea sunetului),  compoziții în genul muzicii electro-acustice,  muzică de teatru și film.

Este laureat al mai multor ediții a Concursului de compoziție al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova (UCMM). Participant la multiple ediții ale Festivalului Internațional Zilele muzicii Noi la Chișinău. Este secretar responsabil al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, membru al Uniunii Cineaștilor din Moldova. Creațiile sale sunt interpretate în cele mai prestigioase săli de concert din țară și de peste hotare. Este profesor de compoziție, orchestrație, teoria formei la Centrul de Excelență în Educație Artistică “Ștefan Neaga”, lector universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Lui Vlad Burlea i s-a conferit titlul onorific  ”Maestru în Artă”. A fost distins cu Ordinul ”Gloria Muncii”.

img21000779

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!