ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reabilitarea sectoarelor de drum pe Coridorul 10 va demara în primăvara anului curent

15:30 | 10.02.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. Conducerea Administrației de Stat a Drumurilor (ASD) a discutat astăzi cu reprezentanții unei companii din Turcia progresul mobilizării antreprenorului și planul de acțiuni pentru începerea lucrărilor de îmbunătățire a trei sectoare de drum cu o lungime totală de 36,5 kilometri, parte a Coridorului 10, transmite MOLDPRES.

În prezent, pe sectoarele ce tranzitează localitățile Chiștelnița, Scorțeni, din raionul Telenești, și Meșeni, Ignăței, Peciște, Pripiceni-Răzești, Pripiceni-Curchi, Trifești, din raionul Rezina, sunt efectuate lucrări de mentenanță, circulația rutieră fiind asigurată în condiții de iarnă.

"Lucrările care asigură conexiunea dintre traseele naționale R6 și R20 vor demara în primăvara anului curent. Monitorizăm continuu acțiunile întreprinse de antreprenor pentru o executare calitativă, în corespundere cu normativele și standardele în vigoare, a lucrărilor de îmbunătățire a Coridorului 10", a declarat Veaceslav Potop, directorul general interimar al ASD.

Contractul cu compania turcă a fost semnat la începutul lunii septembrie 2020, cu un termen de executare integrală a lucrărilor până la sfârșitul lunii martie 2022. Proiectul are o valoare de circa 364 milioane de lei, bani alocați din împrumutul oferit de Banca Mondială.

foto: ASD

img21000991

img21000991

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!