ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea țării a comemorat victimele războiului din Afganistan

13:56 | 15.02.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Președintele R. Moldova Maia Sandu, speakerul Zinaida Greceanîi și premierul interimar Aureliu Ciocoi au participat astăzi la evenimentul consacrat Zilei Comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, comunică MOLDPRES.

În discursul ținut, șeful statului a specificat că acești oameni, participanți la războiul din Afganistan, trecuți prin această experiență dramatică, sunt o mare valoare pentru Republica Moldova. „Toate lucrurile au fost spuse și toate lacrimile au fost vărsate. Acești oameni, trecuți prin această experiență dramatică, sunt o mare valoare pentru Republica Moldova. Ne închinăm în fața lor pentru curajul de care au dat dovadă și le mulțumim pentru ceea ce fac acum și pentru sprijinul pe care îl acordă societății în fiecare zi. Azi comemorăm oamenii care nu s-au întors din acel război. Oameni, viața cărora a fost întreruptă brusc, nedrept și tragic la mii de kilometri de casa lor. Sunt sigură că ultimul lor gând a fost la Moldova”, a opinat Sandu.

Și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a menționat că, deși au trecut mai mult de 30 de ani de la acele evenimente, ecoul lor rămâne viu în sufletele moldovenilor.  „Cu fiecare aniversare, acest eveniment devine tot mai îndepărtat în ani, dar ecoul lui rămâne viu în sufletele noastre. Păstrarea memoriei acelor evenimente se datorează, în primul rând, veteranilor și rudelor celor căzuți pe câmpul de luptă sau decedați după război. Ei ne oferă un exemplu de demnitate și patriotism”, a spus Greceanîi.

Șeful cabinetului de miniștri, Aureliu Ciocoi, a precizat că a solicitat Ministerului Apărării să întreprindă acțiunile necesare pentru a identifica soarta celor patru tineri moldoveni participanți la războiul din Afganistan, care, și după 32 de ani este incertă. “Este de obligația oricărui Guvern să acorde o importanță primordială, atât celor care au suferit, au participat la luptele din Afganistan, cât și veteranilor care și-au vărsat sângele și și-au pierdut sănătatea în luptele pentru suveranitatea și integritatea teritorială țării noastre”, a conchis Ciocoi.

În jur 12 500 de moldoveni au participat la războiul din Afganistan (1979-1989), dintre care 301 persoane și-au pierdut viața.

img21001138

img21001138

img21001138

img21001138

img21001138

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!