ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mario Draghi consideră vaccinarea o prioritate națională a Italiei

09:53 | 18.02.2021 Categorie: Externe

Roma, 18 feb. /MOLDPRES/. Mario Draghi a obținut o victorie previzibilă în Senatul Italiei. Candidatul la funcția de premier al Italiei a câştigat miercuri seara votul de încredere al Senatului, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Cu 262 voturi pro, candidatul la funcția de premier a obținut o majoritate calificată în camera superioară a parlamentului de la Roma. Votul din camera inferioară este previzibil în favoarea candidatului. Mario Draghi a condus până la înaintarea sa în funcția de premier Banca Centrală Europeană.

În primul său discurs privind principalele politici ale guvernului său, un discurs așteptat cu nerăbdare, Draghi i-a îndemnat pe politicieni să facă un efort comun împotriva pandemiei de coronavirus. "Unitatea de astăzi nu este o opțiune, ci o datorie", a declarat el în Senat.

Draghi a menționat că Italia nu-și poate permite o criză politică într-o țară puternic afectată de pandemie. Obiectivul principal prezentat de Draghi în faţa Senatului, în discursul său de 50 de minute, este accelerarea campaniei de vaccinare, precum şi reformele economice şi administrative. Cetăţenii au suferit mult în timpul pandemiei şi ar trebui să se poată baza pe instituții, a spus el.

Draghi a ales 23 de miniștri din întreg spectrul politic, precum şi un număr de tehnocrați în poziții-cheie, în scopul de a uni Italia în faţa crizelor sanitară şi economică.

foto: politico.eu

img21001255

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!