ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Moscova a respins cererea CEDO privind eliberarea opozantului Navalnîi

14:42 | 18.02.2021 Categorie: Externe

Moscova, 18 feb. /MOLDPRES/. Rusia a respins cu multă celeritate decizia CEDO din 17 februarie de a-l elibera imediat pe opozantul Navalnîi din detenție. Ministrul rus al Justiției consideră această decizie drept o ingerință clară în sistemul judiciar rus. „Nu există nicio bază legală în legislația rusă care să permită eliberarea acestei persoane”, a apreciat Konstantin Ciuicenko, potrivit agențiilor de presă ruse, citate de MOLDPRES.

Și ministrul de Externe rus, Kiril Lavrov, vorbește despre un amestec occidental în treburile interne ale țării.

Este pentru prima dată când Moscova se confruntă cu cererea unei instanțe europene de a elibera un condamnat. 

Decizia CEDO intervine la o lună după arestarea, la 17 ianuarie, a lui Navalnîi, adversarul nr.1 al Kremlinului. El a fost reţinut la punctul de control al paşapoartelor de pe un aeroport din Moscova la revenirea din Germania după otrăvirea sa în august, despre care Navalnîi spune că a fost ordonată de preşedintele Vladimir Putin.

CEDO reamintește că statele semnatare ale Convenției pentru drepturile omului „sunt obligate să respecte” măsurile provizorii pe care aceasta le pronunţă.

foto: interpressnews.ge

img21001268

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!