ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aureliu Ciocoi: „Astăzi, România ne-a întins o puternică mână de ajutor"

17:10 | 19.02.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Republica Moldova a primit astăzi un ajutor umanitar din partea Guvernului României, care va suplini stocurile de urgență cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus. Ceremonia oficială de predare a asistenței umanitare a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale, unde a fost amplasată coloana de 13 camioane cu materialele donate, în valoare de 2,3 milioane de euro, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

La eveniment a participat președintele țării, Maia Sandu, premierul interimar, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, membri ai delegației române, condusă de Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu și Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne român; dar și membrii corpului diplomatic european în Republica Moldova.

Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a apreciat gestul mărinimos și a exprimat mulțumiri României și Guvernului român pentru toată asistența oferită în timp Republicii Moldova. „Operativitatea și solidaritatea pe care ne-o demonstrează partenerii din UE este una extraordinară. Solidaritatea este cheia ce ne permite să sperăm că la un moment de dificultate întotdeauna se vor regăsi prieteni care ne vor da o mână de ajutor. Astăzi, România ne-a întins o puternică mână de ajutor în combaterea efectelor pandemice, sper mult că lotul acesta impunător va permite personalului medical din spitalele noastre să poată face față acestui flagel – Covid-19", a declarat oficialul.

Prim-ministrul în exercițiu a precizat că aceasta este a doua tranșă livrată Republicii Moldova din partea țărilor membre UE, prin intermediul Mecanismului european de protecție civilă, activat de Republica Moldova în data de 4 februarie 2021. Totodată, autoritățile sunt în dialog permanent cu partenerii externi privind asigurarea cât mai rapid a livrării vaccinurilor în Republica Moldova, pentru a începe programul național de vaccinare.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a reconfirmat intenția României de a continua să sprijine Republica Moldova în parcursul european, realizarea reformelor asumate prin Acordul de Asociere și implementarea proiectelor de interconectare în beneficiul cetățenilor. „România consideră o prioritate Republica Moldova. Această vizită are scopul de a pune în practică măsurile de sprijin anunțate de președintele României, în cadrul vizitei sale recente la Chișinău", a mai adăugat ministrul român.

Prin urmare, șeful diplomației române a menționat că Guvernul României urmează să acorde 6.000 tone de motorină în sprijinul agricultorilor din Republica Moldova, afectați de secetă. Totodată, depune efort considerabil pentru a livra țării noastre o donație de 200.000 de doze de vaccin, dar și este deschis pentru încheierea celui de al 6-lea protocol adițional la Acordul privind implementarea Programului de Asistență Tehnică și Financiară, în baza unui ajutor financiar nerambursabil de 100 mln de euro acordat de România Republicii Moldova. În baza Acordului, sunt disponibili 68 milioane de euro pentru realizarea proiectelor necesare în țara noastră.

Peter Michalko, Ambasadorul UE în Republica Moldova, a subliniat că această donație demonstrează faptul că Uniunea Europeană este alături de cetățenii Republicii Moldova. „Pe parcursul pandemiei, UE a oferit suport constant Republicii Moldova, în cadrul Inițiativei UE și OMS „Solidaritate pentru sănătate", echipamente de protecție și materiale medical, fonduri destinate revitalizării economiei, întărirea sectorului de sănătate, asistență macrofinanciară, și cel mai nou  - Contract de reziliență, care va aduce adițional 300 milioane de lei pentru Republica Moldova", a declarat ambasadorul UE.

La finalul evenimentului, oficialii au efectuat un tur de inspectare a lotului donat de România. Ajutorul umanitar include echipamente de protecție medicală, 1,5 milioane măști chirurgicale, 100 de mii de măști FFP3, 100 de mii de combinezoane și 100 de mii de mânuși nesterile.

foto: Guvern

img21001307

img21001307

img21001307

img21001307

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!