Camera Reprezentanților din SUA a adoptat planul de redresare post-COVID de 1900 miliarde de dolari
09:52 | 27.02.2021 Categorie: Externe
Washington, 27 feb. /MOLDPRES/. Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat sâmbătă dimineaţa devreme, cu o mică majoritate de voturi, planul în valoare de 1900 miliarde de dolari al administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden pentru redresarea post-COVID, informează Reuters şi AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 219 voturi pentru şi 212 împotrivă, după o îndelungată dezbatere în care aleşii republicani au denunţat măsuri pe care le consideră prea costisitoare şi prost gândite.
Textul a fost apoi transmis Senatului, unde democraţii pregătesc o "manevră legislativă" care să permită adoptarea planului fără sprijinul republicanilor, notează Reuters.
Proiectul cunoscut ca American Rescue Plan ar permite, între altele, achiziţia de vaccinuri şi echipamente medicale şi distribuirea de noi ajutoare financiare pentru gospodăriile americane afectate de pandemie, precum şi pentru micile afaceri şi administraţiile locale.
Aceste ajutoare cuprind o plată directă de 1400 de dolari pentru persoane fizice, o alocaţie de şomaj de 400 de dolari care va putea fi acordată până la 29 august şi alte ajutoare pentru cei care au probleme în achitarea chiriei şi ratelor la locuinţe.
Democraţii vor ca legea să fie promulgată înainte de jumătatea lunii martie, când urmează să expire o serie de măsuri precedente de ajutor, inclusiv ajutorul sporit de şomaj.
foto: twitter.com