ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Centrului Naţional Anticorupţie

13:04 | 01.03.2021 Categorie: Comunicate

Creşte numărul contestaţiilor, depuse anual de operatorii economici, la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Creşte numărul contestaţiilor, depuse anual de operatorii economici, la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor. Aceasta este una din concluziile, formulate de către Direcţia Analitică a Centrului Naţional Anticorupţie în cadrul „Analizei strategice privind funcționalitatea mecanismului de depunere a contestațiilor,   examinarea acestora și deciziile adoptate de către ANSC". Potrivit CNA, numărul procedurilor de achiziții publice, contestate la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, a constituit 1955, în perioada 2017 (4 luni) – 2020 (6 luni), iar valoarea estimată a acestora este de aproximativ 12,5 miliarde de lei.

Calculele dinamicii lunare a contestaţiilor demonstrează o creștere constantă, care, de la media de 32 de contestaţii înregistrate în anul 2017, a ajuns la 70 în anul 2020. Analiza predictivă a fenomenului depunerii contestaţiilor, în asemenea circumstanțe, constată o tendință orientată spre creșterea numărului pe viitor.

În studiu se mai arată că, de la an la an, tot mai mulți operatori economici recurg la mecanismul de contestare. Deși această creștere semnificativă pare să arate încrederea operatorilor economici în mecanismul de contestare, pe de altă parte, tendința trebuie să semnifice o îngrijorare evidentă pentru Guvern și Agenția Achiziții Publice, determinată de faptul că tot mai multe proceduri de achiziții publice sunt organizate cu încălcarea normelor legale, în cazul contestaţiilor examinate. Or, aceste manifestări de abateri pot contribui nemijlocit la generarea actelor de corupție cu impact major asupra gestionării incorecte a banului public.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!