În municipiul Chișinău a început curățenia de primăvară
17:37 | 01.03.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Primăria Chişinău informează despre organizarea și desfășurarea campaniei municipale „Curățenia generală de primăvară", transmite MOLDPRES.
Acțiuni de salubrizare şi amenajare a teritoriului se vor desfășura în perioada 1 martie - 30 aprilie a.c.
Potrivit dispoziției primarului general al capitalei, în perioada campaniei de curățenie de primăvară, Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare va asigura salubrizarea teritoriilor de uz comun, a trotuarelor, a stațiilor de așteptare a transportului public, a platformelor de colectare a deșeurilor menajere, dar şi curățarea pilonilor şi a pereților unde au fost plasate, neautorizat, anunțuri publicitare. De asemenea, Regia locativ-comunală va monitoriza lucrările de salubrizare şi amenajare a terenurilor aferente blocurilor de locuințe, inclusiv a locurilor de joacă pentru copii şi a terenurilor de sport.
În acelaşi timp, Direcţia generală transport public şi căi de comunicație va asigura salubrizarea străzilor şi a pasajelor subterane, dar şi spălarea şi vopsirea balustradelor podurilor şi a parapetelor de protecție de pe străzi. Tot în această perioadă, vor fi salubrizate şi amenajate curțile şi terenurile aferente grădinițelor, școlilor şi instituțiilor medicale din municipiu.
În perioada de referință, preturile de sector vor lichida gunoiștile neautorizate şi vor curăța albiile bazinelor acvatice şi a râulețelor din municipiu, inclusiv râulețele Durlești, Valea Gâștei, Holbacica, Țiganca, Malina Mică, Valea Trandafirilor, Ciocana şi Muncești. Tot preturile de sector au fost responsabilizate pentru identificarea unităților de transport abandonate de mai mult timp pe teritoriul orașului: pe străzi, în parcuri, scuaruri etc., precum și pentru aplicarea măsurilor de rigoare posesorilor de autovehicule parcate în preajma platformelor de colectare a deșeurilor menajere, în comun cu Direcția de poliție a municipiului Chișinău.
La rândul lor, responsabilii din cadrul ÎM „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" vor efectua lucrări de curățenie generală în parcuri, scuaruri, alei şi spațiile verzi din Chişinău şi vor repara mobilierul urban. De asemenea, vor fi tăiați arborii avariați de pe domeniul public şi vor fi sădiți copaci în locurile în care lipsesc.
foto: facebook.com/Ion.Ceban.public/photos/