ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Italia a autorizat vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani

18:20 | 08.03.2021 Categorie: Externe

Roma, 8 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătăţii italian a autorizat luni administrarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca şi la persoane cu vârste peste 65 de ani, transmite AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Într-un comunicat, ministerul a precizat că vaccinul ar putea fi utilizat la această categorie de populaţie cu excepţia persoanelor ''extrem de vulnerabile'', în special persoane cu sistem imunitar slăbit sau care iau medicamente care le fac mai vulnerabile la coronavirus.

Ministrul sănătăţii italian Roberto Speranza anunţase duminică această decizie privind vaccinul AstraZeneca, ce se înscrie în politica de accelerare a campaniei de vaccinare organizată de guvern.

La fel ca alte ţări europene, Italia trebuie să facă faţă întârzierilor în livrarea vaccinurilor. Până în prezent, au fost administrate 5,4 milioane de doze, iar 1,65 milioane de persoane au primit cele două doze necesare pentru a fi imunizate.

Italia şi-a fixat ca obiectiv vaccinarea a cel puţin jumătate din populaţia sa de 60 milioane de persoane până la finalul lunii iunie.

foto: toronto.citynews.ca

img21001756

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!