S-au împlinit 90 de ani de la nașterea scriitorului Vitalie Tulnic

Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/. Poetul, eseistul, publicistul și traducătorul Vitalie Tulnic ar fi împlinit astăzi 90 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut la 9 martie 1931 în Enichioi (azi Satul Mare), regiunea Ismail (Chilia-Nouă), Ucraina. În anul 1944, la vârsta de 13 ani se refugiază, împreună cu familia, în România, unde își continuă studiile liceale. A absolvit Școala normală din Câmpulung-Muscel, apoi, în 1951, Școala de Literatură „M. Eminescu” din București. Adevăratul nume este Vitalie Manolescu.

Un prim debut în poezie îl are la 12-13 ani, publicând versurile în revistele bucureștene „Flacăra” și „Urzica”. Colaborează o perioadă cu Radio București și cu revista de satiră „Urzica”. În 1953, împreună cu Emil Loteanu, revine la Chișinău. După satisfacerea serviciului militar, a început o colaborare fructuoasă cu ziarul „Tinerimea Moldovei”, pe ale cărui pagini i-au apărut primele poezii și a cărui redactor a fost (până în 1961). A activat în cadrul cenaclului literar organizat pe lângă redacție, condus de Liviu Deleanu. A colaborat și cu săptămânalul „Cultura”, apoi revista „Moldova” (până în 1973).

În 1958, Vitalie Tulnic a debutat editorial cu volumul de versuri „Caiet liric”, poezii de o ținută artistică ireproșabilă. Alte volume semnate de autor sunt: „Trezirea viorilor” (1963), „Drum deschis” (1966), „Dor de cuvinte” (1971), „Culori și anotimpuri” (1974, ediție postumă), cărți prin care creează o atmosferă poetică specifică, apreciate de colegi și critica literară. Pe lângă poezie, este autor de culegeri de eseuri publicistico-literare, „Bucuria întâlnirilor” (1967), „Flăcări pe comori” (1973), caracterizate de o finețe aparte a observațiilor asupra individualității omului creator.

Motivul principal al creației sale a fost dorul de viață, dragostea de oameni și plaiul natal. Post-mortem apar volumele „Ultima frunză” (1976), „Versuri. Eseuri” (1988), „Risipă” (1992),  ”101 poeme” (2011).  Așa cum i-a rămas în amintirea scriitorului Andrei Burac, cu care a fost prieten, Vitalie Tulnic a fost „un mare cărturar al zilelor noastre. Un prieten al ideilor adevărate. O persoană chinuită de sensibilitate. Un Om cu o inimă bună. A scris texte și poezii care vor rezista la eroziunea anilor.”

S-a stins din viață în somn la 3 decembrie 1973 la Chișinău, la doar 42 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească. Astăzi o stradă din capitală îi poartă numele.