ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

China nu va stabili indicatori de creștere a PIB-ului pentru următorii cinci ani

09:49 | 09.03.2021 Categorie: Externe

Beijing, 9 mar. /MOLDPRES/. Vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă din China, Hu Zucai, a declarat că "Guvernul nu a stabilit un proces clar de creştere medie anuală a PIB-ului Chinei în proiectul celui de-al 14-lea plan cincinal. Acesta va fi unul flexibil şi ajustabil și va fi menţinut la un nivel raţional, în conformitate cu situaţia economică anuală", relatează MOLDPRES cu referire la Radio China Internațional.

Autoritățile chineze menționează că PIB-ul rămâne a fi un indicator important pentru evaluarea nivelului de dezvoltare a economiei naţionale. Însă, ținând cont de factorii de instabilitate din următorii cinci ani pe plan intern şi extern, guvernul nu va stabili ritmul de creştere a PIB-ului pentru următorii cinci ani, fapt care va ajuta la întărirea capacităţii de combatere a provocărilor, creşterea flexibilității în dezvoltarea economiei şi realizarea unei dezvoltări mai calitative.

"Este mai uşoară evaluarea situaţiei economice pe un an decât pe cinci ani. Din acest considerent, guvernul va stabili cifră precisă a procentului de creştrere a PIB-ului în fiecare an", a menţionat Hu Zucai.

foto: news.cgtn.com

img21001763

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!