ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un tânăr a fost reținut de CNA după ce ar fi pretins de la o victimă 22 mii de lei

14:00 | 11.03.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Un tânăr cu mai multe antecedente penale a fost reținut de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Bărbatul ar fi pretins şi primit de la o femeie 22 mii de lei sub pretextul că ar putea să o ajute să-şi soluționeze un dosar la Curtea de Apel, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor CNA, bănuitul s-ar fi oferit să o ajute să obțină o decizie favorabilă într-un dosar în care femeia era victimă. Tânărul i-ar fi spus femeii că ar avea rude în cadrul completului de magistrați, care urmau să judece dosarul la Curtea de Apel şi că îi poate convinge, contra sumei de 600 de euro, să obțină o decizie favorabilă.

În baza denunțului femeii, CNA şi procurorii au inițiat o urmărire penală pe numele tânărului, în cadrul căreia au acumulat probe în vederea demonstrării faptei infracționale. În după-amiaza zilei de ieri, bărbatul a fost reținut şi plasat în izolatorul CNA, iar dacă va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă cu pușcărie pe un termen de până la șase ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!