În Republica Moldova au fost imunizate împotriva noului coronavirus 9341 de persoane
09:09 | 12.03.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 12 mar. /MOLDPRES/. În Republica Moldova au fost administrate până în prezent 9341 doze de vaccin AstraZeneca și au fost înregistrate 303 reacții adverse ușoare, care nu prezintă niciun pericol pentru viața și sănătatea celor vaccinați, comunică MOLDPRES.
În contextul suspendării temporare a procesului de vaccinare cu lotul AstraZeneca ABV 2856 în România, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță că vaccinuri din acest lot nu sunt utilizate pe teritoriul Republicii Moldova.
Conform surse citate, cele 21.600 doze de vaccin AstraZeneca recepționate ca donație din România, fac parte din lotul AstraZeneca ABV 6096.
Specialiștii în imunizare și autoritățile responsabile de gestionarea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 în Republica Moldova, urmăresc mersul campaniei și analizează minuțios fiecare eveniment advers post-imunizare.
Până în prezent, în Republica Moldova, au fost înregistrate peste 200 mii cazuri de infectare cu COVID-19.
foto: MSMPS