24 martie 2005. Parlamentul Republicii Moldova adoptă Declarația cu privire la Integrarea Europeană a Republicii Moldova

Adoptarea Declarației cu privire la Integrarea Europeană a Republicii Moldova, adoptată pe 24 martie 2005 de Parlamentul Republicii Moldova, a fost rezultatul unor acțiuni și compromisuri anterioare care caracterizau incoerența și inconsecvența clasei politice de la Chișinău.

Accederea la putere a Partidului Comuniștilor în anul 2001 a făcut societatea să presupună că vor fi revizuite multe dintre realizările democratice din anii 90 și se va produce federalizarea Republicii Moldova. Cu atât mai mult că Partidul Comuniștilor avea o majoritate parlamentară confortabilă în Parlament.

Primele acțiuni adevereau justețea acestor îngrijorări. În mare grabă, și într-o manieră aproape secretă, se pregătea Planul Kozak, care prevedea formarea unei federații asimetrice cu trei subiecți: Moldova, Transnistria și Găgăuzia, limba oficială rusă și o bază militară rusească pe un termen de 25 de ani, Parlament bicameral cu un Senat, unde Moldova era la egalitate cu echipa găgăuzo-transnistreană. Mai mult, planul Kozak prevedea și dreptul de veto al subiecților federali, adică a Tiraspolului și Comratului în probleme majore de politică internă și externă a viitorului stat federativ.

În preziua sosirii președintelui rus la Chișinău, Vladimir Voronin anunță Moscova că refuză să semneze planul Kozak, deoarece există multe semne de întrebare. Furia Moscovei a fost uriașă, iar ulterior Vladimir Putin a declarat cu diferite ocazii că nu-l va ierta niciodată pe Voronin pentru acest gest. Atitudinea Moscovei față de guvernarea de la Chișinău s-a schimbat brusc și Voronin a înțeles că trebuie să-și caute parteneri în altă parte.

Demersurile proeuropene ale comuniștilor erau un semnal ostil pentru Moscova și rușii au mizat foarte mult pe înfrângerea lui Voronin în alegerile parlamentare din martie 2005. Chiar și cei mai neiscusiți în materie de politică au văzut că televiziunile rusești l-au criticat dur pe toată durata campaniei electorale pe liderul comuniștilor moldoveni și acest lucru s-a văzut simțit și la totalizarea rezultatelor alegerilor. Spre deosebire de rezultatul triumfal din 2001, comuniștii au acumulat doar 56 de mandate, ceea ce constituia o majoritate parlamentară, dar un număr insuficient de voturi pentru a alege șeful statului.

Chiar dacă Voronin vorbea despre integrarea europeană, partidele de centru-dreapta nu aveau încredere în demersul lui și îl bănuiau de jocuri politice. Pentru a convinge politicienii că votul pentru Voronin este necesar, s-a hotărât adoptarea prin consens a unei declarații politice care să definească obiectivul european ireversibil al Republicii Moldova.

Astfel, la 24 martie 2005, în premieră, în Legislativul de la Chișinău este votată prin consens general Declarația cu privire la Integrarea Europeană a Republicii Moldova. Un document sobru în care erau, într-o manieră exactă, formulate principiile fundamentale ale Uniunii Europene pe care Moldova și le asuma.

Anterior, Republica Moldova a adoptat principiile Politicii Europene de bună Vecinătate. PEB-ul a dat naștere la mari speranțe în ceea ce privește șansele țării noastre de a se integra rapid în spațiul UE. Atât guvernarea, cât și politicienii, sperau că PEV va deschide Moldovei drumul spre integrare sa în UE. Speranțele clasei politice, precum și a opiniei publice din țara noastră s-au împlinit, însă, parțial. PEV a recunoscut aspirațiile europene ale Moldovei, dar nu i-a acordat o perspectivă clară de aderare la UE într-o perioada previzibilă. De asemenea, deși țării noastre i s-a oferit, pentru prima oară, perspectiva integrării treptate în spațiul economic al UE, colaborarea bilaterală între Chișinău și Bruxelles a rămas în continuare dominată de limitele și constrângerile legale și instituționale impuse de Acordul de Parteneriat și Cooperare. Implicit, era nevoie de o mișcare mai hotărâtă a noului Parlament pe calea reformelor și ajustării legislației la normele europene.

Și iată că, după multe negocieri, compromisuri și redactări, pe 24 martie 2005, spre atenția deputaților este propus proiectul Declarației cu privire la Integrarea Europeană a Republicii Moldova. Preambulul era unul foarte echilibrat și promițător și crea iluzia că țara va păși ireversibil pe calea integrării europene.

"Noi pornim de la faptul ca dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurată decât prin promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană, spre soluționarea pașnică și democratică a problemei transnistrene, spre funcționarea eficientă a instituțiilor democratice și garantarea drepturilor minorităților naționale. Realizarea acestor sarcini este posibilă în condițiile unei cooperări responsabile a puterii și opoziției, ale stabilității vieții politice interne, ale unor garanții democratice pentru dezvoltarea liberă a mijloacelor de informare în masă și ale unei asigurări riguroase a independenței Republicii Moldova în relațiile ei reciproce cu statele vecine", se afirma tranșant în textul preambulului.

În continuare erau enumerate un șir de domenii în care era stringent nevoie de reforme profunde, care urmau să înscrie Republica Moldova în spațiul valoric european. Un rol primordial i se acorda necesității consolidării societății în jurul ideii de integrare europeană. Urma crearea unui sistem judecătoresc independent, capabil să transforme profund justiția și să combată hotărât corupția. Economia de piață urma să fie una funcțională și bazată pe libera concurență. O atenție deosebită se acorda în Declarație necesității soluționării pașnice și echitabile a problemei transnistrene și retragerii necondiționate a trupelor rusești în conformitate cu angajamentele internaționale. Și, în sfârșit, era preconizată dezvoltarea limbii de stat și limbilor minorităților naționale în conformitate cu standardele europene.

24 martie 2005 a fost un moment de euforie pentru forțele proeuropene, însă ceea ce a urmat a adus crâncene dezamăgiri. Mentalitatea sovietică a majorității politicienilor era afectată de principiul "una spui și alta faci". Următorii ani au fost marcați de reforme contradictorii, încălcarea cvasi-totală a principiului separației puterilor și înflorirea corupției. A fost nevoie de un nou efort în anii 2010-2014, care ne-a adus calitatea de membru asociat al UE, însă au urmat apocalipticele evenimente cu furtul miliardului, care au compromis aproape definitiv parcursul european al Republicii Moldova.

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/.