ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preşedintele Maia Sandu a sesizat Curtea Constituțională în vederea dizolvării Parlamentului

16:56 | 29.03.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat astăzi într-un briefing de presă că a depus o sesizare la Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor necesare dizolvării Parlamentului, transmite MOLDPRES.

„Dacă Curtea Constituțională va constata aceste circumstanțe, atunci voi dizolva Parlamentul şi vom merge la judecata oamenilor”, a spus Maia Sandu.

Potrivit șefului statului, Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări, în 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de trei luni. „Ca şi experții în Drept constituțional, consider că sunt întrunite circumstanțele legale pentru dizolvarea Parlamentului”, a menționat președintele țării.

Şeful statului a subliniat că actualul Legislativ este compromis şi „deputații care îşi declară grija faţă de popor votează legi împotriva cetățenilor Republicii Moldova”. „Acești deputați nu caută soluții pentru oameni, ci își rezolvă propriile probleme, iar alegerile anticipate sunt o șansă pentru ţară să scape de corupție”, a relevat Maia Sandu.

Declarația șefului statului a fost făcută după consultările de astăzi cu două dintre grupurile și fracțiunile parlamentare - Partidul „ȘOR” şi Platforma "Pentru Moldova", precum și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Cu reprezentanții celorlalte fracțiuni, președintele s-a întâlnit vineri, 26 martie.

img21002370

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!