Speakerul Zinaida Greceanîi a convocat o ședință de lucru cu membrii Guvernului în exercițiu
09:17 | 30.03.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Speakerul Zinaida Greceanîi a convocat luni o ședință de lucru cu participarea membrilor Guvernului în exercițiu, în frunte cu prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, precum și cu consilierii președintelui Parlamentului, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.
A fost evaluată starea pandemică care continuă să înregistreze noi anti-recorduri la numărul de infectări și de decese zilnic. S-a accentuat faptul că în această situație alarmantă se impun măsuri cardinale imediate.
Zinaida Greceanîi a remarcat că Parlamentul este gata sa susțină orice inițiativă a Guvernului și Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) pentru a depăși situația dificilă și a oferi atribuții suplimentare în acest sens.
Oficialii au discutat detalii privind achiziționarea de urgență a vaccinurilor necesare pentru imunizarea în masă a tuturor categoriilor de cetățeni. Pentru facilitarea acestui proces, Parlamentul a modificat mai multe acte legislative.
În aceeași ordine de idei, a fot exprimată recunoștința partenerilor Republicii Moldova pentru ajutorul oferit. S-a anunțat faptul că autoritățile continuă demersurile foarte serioase în vederea obținerii de noi donații de vaccinuri sigure și eficiente.
De asemenea, oficialii au examinat situația social-economică, a mediului de afaceri prin prisma impactului pandemiei de COVID-19. A fost reiterată importanța menținerii restricțiilor adecvate realităților curente, acestea fiind strict necesare pentru a contracara răspândirea coronavirusului.
Totodată, membrii Executivului au informat despre măsurile concrete care se întreprind pentru asigurarea securității alimentare a țării.
În încheiere, Zinaida Greceanîi a ținut să accentueze că în actualul context toate eforturile autorităților din stat trebuie să fie concentrate asupra protecției vieții și sănătății cetățenilor, în mod absolut prioritar. ”Anume aceasta așteaptă oamenii acum cel mai mult, iar un stat responsabil este obligat să ofere siguranță cetățenilor săi”, a declarat președintele Parlamentului.
foto: Parlament