ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reparația drumului dintre Taraclia și Ceadâr-Lunga a avut un impact pozitiv în regiune

11:39 | 30.03.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Proiectul de îmbunătăţire şi reparație a traseului local L654 Taraclia - Ceadâr-Lunga a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării infrastructurii drumurilor din regiune. La această concluzie au ajuns specialiştii Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud care au efectuat recent o vizită de monitorizare în teritoriu, în vederea evaluării durabilității rezultatelor programului, transmite MOLDPRES. 

Acest proiect a fost implementat în perioada 2014-2015, obiectivul principal fiind îmbunătățirea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere în raioanele Taraclia şi Ceadâr-Lunga, prin reconstrucția şi modernizarea drumului L654. „Proiectul a prevăzut construcția unei porțiuni de drum cu o lungime de 13,04 km care leagă raioanele Taraclia și Ceadâr-Lunga. Valoarea totală a investiției a constituit 44,9 milioane de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR)”, indică ADR Sud.

În cadrul vizitei a avut loc o ședință de lucru cu participarea conducerii celor două raioane. „Din discuțiile cu oficialii s-a constatat că proiectul a avut impact pozitiv asupra dezvoltării infrastructurii drumurilor din regiune. Locuitorii localităților îndepărtate au obținut o arteră de comunicare mai comodă și rapidă spre centrele raionale. Și mediul de afaceri a avut de beneficiat, deoarece astfel au apărut condiții favorabile pentru lansarea unor activități economice sau menținerii celor existente, preponderent în domeniul agriculturii”, au explicat pentru MOLDPRES surse de la ADR Sud.

Potrivit ADR Sud, în curând, pe acest traseu va fi lansată şi o activitate agroturistică cu accent pe hipism, „toate acestea contribuind la dezvoltarea socio-economică a localității și sporind atractivitatea regiunii”.

Traseul L654 Taraclia - Ceadâr-Lunga se află la balanța autorităților locale de nivelul II, și anume a Consiliilor raionale Taraclia și Ceadâr-Lunga. Potrivit acestora, tronsonul este întreținut cu regularitate, anual fiind organizate licitații publice pentru procurarea serviciilor de profilare și întreținere, în acest sens fiind alocate mijloace financiare din bugetul raional.

foto: ADR Sud

img21002388

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!