ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Bălţi a început testarea unei autospeciale cu motor pe metan

12:10 | 30.03.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Prima autospecială pentru evacuarea deșeurilor cu motor adaptat pentru combustia metanului a fost oferită întreprinderii comunale din municipiul Bălți. Mașina a fost adusă în țară pentru o perioadă de un an, în cadrul unui acord cu producătorul auto „MAZ”, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul relații publice al SA „Moldovagaz”.

Scopul proiectului este de a demonstra autorităților locale puritatea ecologică, siguranța operațională și beneficiile economice ale metanului, în comparație cu alte tipuri de combustibili auto.

„La Bălți există o stație mare de alimentare a automobilelor cu gaz comprimat, precum și un centru de deservire specializată a echipamentelor de gaze, fapt care a determinat alegerea acestei localități pentru lansarea proiectului”, a declarat membrul Consiliului de Administrare al SA „Moldovagaz”, Ilie Tutunaru, la predarea vehiculului.

Autospeciala nouă va funcționa în Bălți timp de două luni, după care va fi redirecționată în alte localități din țară. „Ne propunem să purtăm negocieri preliminare cu reprezentanții conducerii municipiilor Comrat, Hâncești și Orhei. Unii dintre ei s-au arătat deja interesați să testeze acest vehicul pe loc”, a declarat Alexander Chiseev, directorul general al „Transautogaz”.

Capacitatea containerului de deșeuri pentru acest model de mașină este de nouă metri cubi și, datorită dimensiunii sale compacte, poate deservi inclusiv străzi înguste și stradele. Toate costurile de exploatare, aferente testării autospecialei pe metan, sunt suportate de întreprinderea „Transautogaz” în parteneriat cu reprezentanța „MAZ” din Moldova.

img21002390

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!