MAEIE salută aprobarea Strategiei privind cooperarea pentru dezvoltare moldo-estoniană pentru anii 2021-2024
15:32 | 01.04.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 1 apr. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene salută decizia Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Estonia din 31 martie curent, prin care a fost anunțată aprobarea Strategiei privind cooperarea pentru dezvoltare estono-moldovenească pentru anii 2021-2024 cu un buget de 3,3 milioane de euro, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.
Conform documentului aprobat de către autoritățile estoniene, Republica Moldova rămâne o țară prioritară pentru politica Estoniei privind cooperarea pentru dezvoltare. Astfel, începând cu anul 2006, Estonia a acordat Republicii Moldova o asistență financiară în valoare de peste 9 milioane de euro cu care au fost implementate peste 200 de proiecte în astfel de domenii precum: democrația şi buna guvernare, dezvoltarea rurală, educație şi sănătate.
Prin adoptarea acestei strategii, Estonia va sprijini în continuare aspirațiile europene ale Republicii Moldova, concentrând proiectele preconizate pe consolidarea dezvoltării bunei guvernări prin soluții bazate pe tehnologiile informaționale (TIC), precum și pe sprijinirea prin diferite programe bilaterale a întreprinderilor mici și mijlocii. Printre prioritățile noii strategii privind cooperarea pentru dezvoltare pentru țara noastră se numără și consolidarea educației moderne și a învățării pe tot parcursul vieții.
În acest sens, Aureliu Ciocoi, șeful diplomației moldovene a adresat un mesaj de gratitudine omologului său estonian, Eva-Maria Liimets, pentru disponibilitatea Estoniei de a oferi expertiza și experiența autorităților de la Tallinn în procesul de modernizare și dezvoltare a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.
foto: agroexpert.md