ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

320 de șoferi s-au ales cu amenzi în ultimele zile

16:37 | 12.04.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Un număr 320 de șoferi s-au ales cu amenzi după ce ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP au desfășurat două nopți la rând, acțiuni de depistare a șoferilor care au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere și s-au eschivat de la răspunderea contravențională, comunică MOLDPRES.

Potrivit surse citate, au fost instituite filtre rutiere pe tot teritoriul țării, în cadrul cărora au fost verificate sute de mașini, iar pentru încălcările constatate, polițiștii au aplicat 320 de sancțiuni și peste 553 puncte de penalizare.

14 conducători se aflau în stare de ebrietate dintre care: 10 - stare de ebrietate cu grad avansat; trei au refuzat testul alcoolscopic; unul în stare de ebrietate cu grad minim.

foto: Inspectoratul Național de Securitate Publică

img21002740

img21002740

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!