Cooperarea economică moldo-elvețiană a fost examinată pe o platformă online
18:12 | 21.04.2021 Categorie: Economie
Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. Oportunitățile de investiții în Republica Moldova au fost discutate astăzi cu potențiali investitori elvețieni, în cadrul unui webinar online cu genericul „Business Bridges Switzerland – Moldova”. Pe această platformă s-au reunit peste 70 de companii elvețiene, iar în cadrul reuniunilor B2B au participat circa 40 de companii autohtone, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MEI).
Conform MEI, scopul evenimentului a fost de a informa antreprenorii elvețieni despre oportunitățile investiționale în țara noastră. În acest sens, reprezentanții instituțiilor publice au prezentat condițiile de derulare a afacerilor și facilitățile oferite investitorilor în diferite sectoare ale economiei naționale.
„Elveția este un partener economic important pentru țara noastră și cu siguranță putem consolida o colaborare mai dinamică, asigurată de volumul comerțului și investițiilor bilaterale. În anul 2020, volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Elveția a atins cifra de 95,91 milioane de dolari. În ceea ce privește investițiile, 107 companii cu capital elvețian își desfășoară activitatea în țara noastă. După valoarea capitalului investit, Confederația Elvețiană se află pe locul 9 printre principalii investitori din R. Moldova. În acest context, încurajăm investitorii străini să profite de toate oportunitățile oferite de: Moldova IT Park, Zonele Economice Libere, Parcuri Industriale și Platforme Industriale Multifuncționale”, a menționat Lilia Palii, secretar de stat general la Ministerul Economiei.
Pe lângă acordurile economice bilaterale existente, precum Acordul privind promovarea și protecția reciprocă a investițiilor, Acordul privind evitarea dublei impuneri a impozitelor pe venit și a capitalului sau Acordul privind cooperarea comercială și economică, MEI a inițiat negocierea unui acord de liber schimb cu țările EFTA, care va oferi mai multă deschidere și flexibilitate la nivel bilateral și multilateral.
„Este important să subliniem că acordurile de liber schimb cu UE, țările CEFTA, CSI și Turcia permit companiilor care operează în Moldova să aibă acces la aproape 1 miliard de consumatori potențiali. În cele din urmă, sunt ferm convins că acest eveniment este o bună oportunitate de a dezvolta în continuare parteneriatul economic dintre țările noastre, deoarece cu o viziune comună și acțiune colectivă, putem obține rezultate majore”, a conchis Lilia Palii.
foto: MEI