ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Artistul plastic Eleonora Romanescu ar fi împlinit 95 de ani

08:20 | 26.04.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Pictorița Eleonora Romanescu, deținătoare a Ordinului Republicii, laureată a Premiului Național, Artistă a Poporului, ar fi împlinit astăzi 95 de ani, informează MOLDPRES.

Potrivit criticului de artă Tudor Stăvilă, Eleonora Romanescu a fost un maestru neîntrecut al peisajului în coloritul artei noastre naționale. ”A pictat peisajul într-un mod specific. Lucrările ei sunt pictate de la înălțimea unui zbor de pasăre. Este o melodie specifică în peisajele ei. A realizat multe lucrări în codrii de la Leușeni, a pictat bătrânii din satul ei de baștină. Eleonora Romanescu a fost și o profesoară de excepție, care a crescut generații întregi de artiști plastici”, a constatat Tudor Stăvilă.

Eleonora Romanescu s-a născut pe 26 aprilie 1926 la Leușeni, județul Orhei. În anii 1945-1949 își face studiile la Școala de Pictură „Ilia Repin”. În perioada 1955-1957 își face stagiul la cursurile de restaurare-pictură, de pe lângă Atelierele Centrale de Stat „Iurie Grabari” din Moscova. În 1949-1955 activează în calitate de profesoară de desen la Școala Pedagogică din Orhei. Timp de 15 ani, între 1957-1972, a activat ca pictor-restaurator la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Între 1969-1982, a fost cadru didactic la Școala Republicană medie-specială de Arte Plastice din Chișinău

Primele sale tablouri (naturi moarte) au fost prezentate la expoziția tinerilor artiști plastici din 1954. În 1958 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din fosta URSS. Debutează ca pictor în anul 1960 cu tabloul „Șezătoare", după care urmează un șir de tablouri cu naturi statice și portrete. A restaurat la Mănăstirea Răciula mai multe icoane, care au fost salvate de săteni din foc, în anii '60, când se ducea lupta împotriva religiei. În anii 1991-1992 restaurează iconostasul Capelei Seminarului Teologic din cadrul Universității de Stat din Moldova. A pictat și iconostasul de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chișinău. A întreprins numeroase călătorii peste hotarele țării noastre (Armenia, România, Mongolia ș.a.) de unde de fiecare dată se înapoia cu schițe, după care a realizat mai multe tablouri: „Ararat", „În portul Sevastopol", "Munții Aieverher", "Peisaj siberian" ș.a.

Eleonora Romanescu este una dintre peisagistele de seamă în pictura națională. Din lucrările reprezentative pot fi menționate: „Peisaj nistrean”, „Chișinăul contemporan”, „Peisaj autumnal”, suita de lucrări cu motivul anotimpurilor „Vară”, „Toamnă”, „Toamna la Dolna”, „Prima ninsoare” etc. Pictează portrete: „Fată în costum național”, „Portretul mamei”, „Portretul unei țărance”, „Aurica” etc. Din lucrările grafice: „Scrisoare”, „Salcâmi bătrâni”, „O stradă din Sevilla”, „Poarta Toledo - Madrid”, „Arhitectură medievală” etc. Creează o seamă de tapiserii: „Ștefan Voievod”, „Concertul în luncă”, „Prima zăpadă” ș.a.

În 1976 i se decernează Premiul de Stat pentru ciclul "Meleag natal". În 1986 i se conferă titlul de Artist al Poporului, în 1996 – Ordinul Republicii, în 1997 - Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, în 2013 – Premiul Național, iar în 2018 - Ordinul ”Meritul Cultural” al României în grad de ”Comandor”, Categoria ”C” – Artele Plastice. Artista are lucrări aflate în colecții particulare în Republica Moldova, România, Germania, Rusia, Franța, Statele Unite ale Americii și Canada. I s-a conferit titlul de cetățean de onoare al raionului Telenești, iar gimnaziul din satul de baștină, Leușeni, îi poartă numele. În această școală, artista a organizat o expoziție permanentă și a donat instituției 44 de lucrări.

Eleonora Romanescu s-a stins din viață la 4 noiembrie 2019, la vârsta de 93 de ani și a fost înmormântată la Cimitirul Central Ortodox de pe strada Armenească din Chișinău.

img21003071

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!