ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Olga Cebotari a efectuat o vizită de lucru în satul Coșnița din raionul Dubăsari

11:41 | 29.04.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Olga Cebotari, a efectuat ieri o vizită de lucru în satul Coșnița din raionul Dubăsari, în cadrul căreia, în comun cu președintele raionului Dubăsari, a condus o ședință de lucru extinsă, cu participarea reprezentanților autorităților administrației publice locale, agenților economici din satele Cocieri, Corjova și Molovata Nouă, dar și a reprezentanților conducerii Agenției Proprietății Publice, Agenției Navale, Inspectoratului General de Poliție și a administratorului ÎS „Bacul Molovata”, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Subiectul discuției a vizat regulile de circulație cu feribotul care se deplasează peste râul Nistru, între localitățile Molovata, Molovata Nouă și Cocieri, reieșind din capacitățile tehnice actuale ale acestuia și în contextul respectării cerințelor prescrise de către Comisia de inspectori a Agenției Navale, conform cărora este permisă doar transportarea vehiculelor cu o sarcină pe osie cu greutatea de până la 6 (șase) tone.

Ședința a fost inițiată de către viceprim-ministrul pentru reintegrare urmare a solicitărilor venite din partea primarilor și a agenților economici din teritoriu, precum și reieșind din necesitatea clarificării situației și trasării măsurilor necesare pentru perioada imediat următoare.

În cadrul evenimentului au fost audiate pozițiile tuturor participanților, problemele întâmpinate în procesul de circulație cu podul plutitor, fiind reiterată indispensabilitatea respectării prescripțiilor tehnice întru evitarea situațiilor de risc pentru pasageri/ mărfuri/ autovehicule transportate și de accidentare a echipamentelor ce ulterior vor fi imposibil de fi exploatate.

S-a constatat că unele probleme apar datorită unei informări insuficiente a populației referitor la capacitățile tehnice ale feribotului, dar și urmare a supraaglomerării feribotului cu autocamioane de mare tonaj, a căror circulație poate fi direcționată și pe alte căi de deplasare.

S-a agreat ca, în perioada următoare, circulația feribotului să fie asigurat în condiții nediscriminatorii și de securitate pentru toți locuitorii și agenții economici din regiune, cu aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului cu toate produsele și mărfurile necesare, organizarea de către autoritățile competente a lucrărilor de reparație și de fortificare a unor echipamente și analizarea posibilităților de a pune în circulație noi unități de transport.

La rândul său, viceprim-ministrul pentru reintegrare a dat asigurări că, prin canalele de negocieri existente cu Tiraspolul, vor continua eforturile de a debloca libera circulație a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului în contextul restricțiilor menținute pe malul stâng pe perioada pandemică, va fi reiterată solicitarea către partenerii externi de a sprijini inițiativele de proiecte menite să consolideze activitatea ÎS „Bacul Molovata”, precum și s-a reiterat apelul de a se veni cu mai multe propuneri relevante de proiecte și prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării.

În timpul apropiat, viceprim-ministrul pentru reintegrare va efectua o vizită de lucru și în satul Cocieri din raionul Dubăsari.

foto: Biroul de reintegrare

img21003167

img21003167

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!