ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenda de reforme după alegerile parlamentare anticipate a fost discutată de Maia Sandu cu premierul Norvegiei

19:18 | 30.04.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat în această după-amiază cu prim-ministrul Norvegiei, Erna Solberg. Șefa statului i-a mulțumit pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, inclusiv pentru ajutorul destinat depășirii pandemiei COVID-19, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Oficialii au făcut un schimb de opinii despre situația pandemică, despre criza politică din Republica Moldova și despre planurile de reformă după alegerile parlamentare anticipate.

În cadrul discuției a fost abordat și subiectul legat de posibilitatea creșterii volumului schimburilor comerciale între cele două țări, în contextul negocierilor Acordului de liber schimb cu țările membre EFTA.

„Ne dorim o consolidare a colaborării dintre țările noastre pe bilaterală, dar și în cadrul organizațiilor internaționale”, a menționat președintele Maia Sandu în cadrul discuțiilor cu prim-ministrul Norvegiei, Erna Solberg.

Norvegia este una dintre finanțatoarele de bază ale programelor Consiliului Europei pentru Republica Moldova, dar și donatoare generoasă în plan bilateral, susținând intervenții țintite pentru reforma de descentralizare, combaterea corupției, eficiența energetică în comunități și alte transformări instituționale importante din țara noastră.

foto: presedintie.md

img21003219

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!