Artistul plastic Sergiu Bădrăgan: ”Am realizat 30 de lucrări de pictură și am deschis două expoziții personale la Chișinău”
07:59 | 08.05.2021 Categorie: Cultură
Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. În ultima perioadă, artistul plastic Sergiu Bădrăgan, profesor la Colegiul de Arte Plastice ”Alexandru Plămădeală”, a realizat 30 de lucrări de pictură și a deschis două expoziții personale de pictură în capitală, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, Sergiu Bădrăgan a menționat că lucrările realizate de el sunt naturi statice, peisaje, compoziții și lucrări asociative.
”Cu una dintre aceste lucrări – ”Motiv din atelier” – am participat la expoziția-concurs dedicată Zilei Naționale a Culturii. Este vorba de o vază cu flori, așezată pe un covor înflorat. Pentru această lucrare am fost distins cu diploma de merit a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Îmi place mult să pictez florile, natura, tot ce ne înconjoară. De obicei, pictez în aer liber, în cadrul atelierelor pe care le organizez cu elevii mei în diverse localități și, mai cu seamă, la Butuceni. Acum pictez mai mult în atelierul de la Colegiul de Arte Plastice ”Alexandru Plămădeală”, deoarece unul al meu, din păcate, deocamdată nu-l am. În prezent, țin cursuri online pentru elevii mei de la colegiu, care se pregătesc de examenele de absolvire. Abia aștept să se încheie anul de studii și să ieșim din nou în sânul naturii”, a afirmat cunoscutul artist plastic.
În luna martie, Sergiu Bădrăgan a deschis o expoziție la Sala cu Orgă și alta – la pretura sectorului Botanica din capitală. Prima cuprinde 41 de lucrări, iar cea de-a doua – 18. ”Sunt expoziții de primăvară. Am vrut să-mi iau lucrările și să le aduc acasă, dar am fost rugat să le mai las, să bucure în continuare ochiul privitorului. Acestea redau sentimentele mele trăite în sânul naturii, de exemplu, o stare de liniște, când răsare ori apune soarele, sau una de neliniște, când bate vântul ori cerul e acoperit de nori. Totodată, mă pregătesc de alte expoziții. E vorba de ”Saloanele Moldovei”, de o expoziție dedicată împlinirii a 585 de ani de la prima atestare documentară a orașului Chișinău și de alte evenimente expoziționale”, a mai spus pictorul.
Sergiu Bădrăgan s-a născut la 18 martie 1960 în orașul Chișinău. A absolvit Școala de arte plastice pentru copii din Călărași (1975), Colegiul de Arte Plastice ”Alexandru ”Plămădeală” (1979) și Institutul Pedagogic de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău, la pictură, grafică și pedagogie (1988). A semnat mai multe lucrări de peisaje, natură statică și portrete. A vernisat expoziții personale la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, Casa Cărții ”Petru Movilă” și Centrul Expozițional ”Constantin Brâncuși”. A participat la expoziții de grup din Italia, România, Ucraina și din alte țări. Lucrările sale se păstrează în colecții private din R. Moldova, Franța, Italia, Lituania, Marea Britanie, România, Rusia, Spania și SUA.